Echipa de volei feminin CSU Oradea a debutat cu dreptul în noua ediție de campionat a Diviziei A2, Seria Vest, după ce a învins sâmbătă echipa Politehnica Timișoara cu scorul de 3-1(22-25, 25-12 , 25-7, 25-9), pe tren propriu, în sala polivalentă a Universității din Oradea.

Universitarele orădene au început ezitant partida, greșelile din startul jocului fiind puse, pe de o parte, pe seama emoțiilor, dar mai ales pe seama schimbărilor sistemului de joc cauzate în principal de lipsa căpitanului Iuliana  Fîcă în atac. La acestea se adaugă și integrarea în apărare a unui nou libero, Grosu Andreea, transferată în acest sezon. Astfel, oaspetele au speculat aceste inexactități și și-au adjudecat primul set cu scorul de 25-23, după ce s-au desprins pe final. Următoarele trei seturi au fost o lecție de mobilizare și aplicare a ceea ce s-a pregătit în antrenamente pentru acest meci.

Odată cu reglarea relațiilor de joc, revenirea este dată de sportivele cu experiență, Pașca Anca și Radu Fîcă Maria, care au știut să-și împingă de la spate coechipierele și, prin propria evoluție, să le dea încredere și siguranță mai tinerelor studente.

Scorul din fiecare set ilustrează evoluția pozitivă și faptul că orădencele au fost de neoprit, al doilea set fiind adjudecat cu scorul de 25-12, după ce au condus cu 12-6, respectiv 21-10. Următoarele două seturi au fost și mai scurte, fiind adjudecate fără drept de apel, cu scorul de 25-7, respectiv 25-9.

Gazdele au prins aripi și a fost un recital voleibalistic în care consemnăm o serie de aspecte pozitive: revenirea jucătoarei Chiș Flavia pe postul de centru, transferată de la clubul ACS Viitorul Borș, debutul ridicătoarei Antonia Moș  provenind de la același club, a jucătoarei Diana Telian, transferată de la LPS Bihorul Oradea, precum și a jucătoarei Denisa Năstruț pe postul de universal, transferată de la LPS Satu Mare. Coordonatoarea Adamcsik Daiana a reușit să-și seteze direcțiile paselor și să găsească traiectorii optime pentru colege, astfel Alexandra Breban a reușit câteva execuții spectaculoase, aflându-se într-un real progres, iar șteiencele Madălina Pura și Giulia Blaj și-au adus, prin evoluția lor dezinvoltă, contribuția la această victorie.

Marea pierdere a acestui meci o constitue, din păcate, accidentarea extremei Andreea Maxim, care în setul 2, la scorul de 18-8 pentru CSU Oradea, în urma unei acțiuni în atac, s-a accidentat la gleznă și este indisponibilă pentru săptămânile următoare. „Mă bucur că am reușit să debutăm cu o victorie și sunt foarte mulțumită mai ales de modul în care fetele au reușit să se mobilizeze și să revină după ce am pierdut primul set. Sper să continuăm evoluțiile pozitive. Ne așteaptă meciuri grele, însă am încredere în echipă și vom lupta să ne asigurăm o poziție cât mai sus la finalul fazei I”, a declarat Mariana Szabo-Alexi, antrenoarea echipei.

Următorul joc, CSU Oradea îl va disputa în deplasare împotriva echipei SCMU Craiova.

Celelalte rezultate din etapa I: CSM Sighetu Marmației – CSMU Craiova 0-3 și CSȘ Turda - CSU CNUE Medicina Târgu Mureș 0-3.

CSU Oradea: Telian Diana, Breban Alexandra, Maxim Andreea, Moș Antonia, Haidu Roxana, Pașca Anca, Adamcsik Daiana, Blaj Giulia, Radu Fîcă Ana Maria, Fîcă Iuliana, Bikfalvi Alexandra, Pura Mădălina, Grosu Andreea, Chiș Flavia, Năstruț Denisa. Antrenori: Szabo-Alexi Mariana și Szabo-Alexi Paul.