Înfrângerea 29-32 (15-14) suferită în fața timișorencelor de la Universitatea de Vest constituie surpriza etapei a 7-a din Seriei D a Diviziei A la handbal feminin. Există câteva explicații obiective care au dus la acest eșec neașteptat.

Obișnuite să-și desfășoare atât antrenamentele cât și jocurile de pe teren propriu în sala de sport a Universității din Oradea, echipa CSU nu a mai putut face asta pe parcursul săptămânii trecute din cauza faptului că în locația respectivă a fost amenajată și s-a desfășurat o etapă din cadrul Campionatului Național de tir sportiv. Cu doar un antrenament efectuat în ultimele 6 zile și cu un teren cu care nu erau obișnuite, orădencele au suferit cel de-al treilea eșec stagional.

Repriză secundă nereușită

În ciuda faptului că a avut în față un adversar abordabil, lipsa pregătirii dinaintea acestei partide a avut consecințe. Prima repriză, ca de altfel întreaga partidă, a fost în general echilibrată, ecartul maxim dintre cele două echipe, în primele 30 de minute, fiind de doar 2 goluri. Oradea a condus 6-4 în minutul 13 și 7-5 în minutul 15, dar a fost egalată la 11 în minutul 23. În următoarele două minute gazdele au refăcut diferența de două goluri (13-11) dar au fost din nou egalate (14-14) în minutul 28. În cele din urmă repriza s-a încheiat cu avantaj minim pentru bihorence, scor 15-14. Cu toate acestea, puțină lume anticipa că Oradea nu va fi capabilă să învingă o formație în care două dintre titulare aveau multe kilograme în plus penttru niște sportive de performanță. În primele trei minute de la reluare, echipa din Timișoara a întors scorul preluând conducerea (15-16) pe care apoi n-au mai cedat-o până la final chiar dacă gazdele au egalat la 18 în minutul 37 și au dat senzația că pot reveni pe final, în minutul 55, atunci când au redus la două goluri (26-28) ecartul care era de 4 cu un minut mai devreme. A fost doar un simplu foc de paie deoarece Timișoara a refăcut imediat diferența maximă (26-30 în minutul 57). La un asmenea scor și cu o evoluție mult sub așteptări, CSU nu putea spera la niciun miracol în ultimele 3 minute. Partida s-a terminat astfel cu scorul de 32-29 în favoarea echipei din Banat.

În runda viitoare, la sfârșitul acestei săptămâni, orădencele pregătite de Doina Ardelean vor evolua în deplasare, cu CSU Reșița, formație care le-a eliminat recent din Cupa României. Așadar un bun prilej de revanșă și reabilitare după două jocuri complet nereușite.

Alte rezultate din etapa a 7-a: Marta Baia Mare – Crișul Chișineu-Criș 17-34 (8-15) și CSM Târgu Mureș – CSU Reșița 35-20 (16-9). În clasament, Oradea se menține pe podium cu 12 puncte adunate după 4 victorii și 3 înfrângeri.

CSU Oradea: Fulgescu, Pintea – Duțu 6 goluri, David 5, Abodi 5, Zegrean 4, Damian 4, Surducan 2, Hercuț 2, Tudose 1, Mocan, Preduca, Pașca, Mastan, Corondan, Gaga. Antrenor: Doina Ardelean.

Universitatea de Vest Timișoara: Racar – Juravle 8, Istrate 6, Voicu 5, Șunei 4, Bobu 4, Sîrbu 3, Sîngiorzan 2, Biro, Kovacs. Antrenor: Sorinel Voicu.