Cu un bilanț identic după 6 etape disputate în campionatul Seriei A din Divizia A, handbalistele de la CSU Oradea și UVT Timișoara se vor duela sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 12:00, în sala de sport a Universității din Oradea.

Partida dintre cele două formații studențești va fi o adverată luptă pentru supremație în zona de vest a țării câtă vreme ambele echipe au contabilizat până la acest moment câte două victorii și patru înfrângeri. În etapa precedentă, orădencele pregătite de către Sebastian Tudor au cedat la patru goluri diferență, scor 30-26, un alt derby studențesc cu echipa CSU Cluj-Napoca, a treia clasată. Acest eșec, al 4-lea din actuala ediție de campionat, le poziționează pe bihorence doar pe locul al 7-lea dintr-un total de 10 participante la competiție. Situația este perfect explicabilă câtă vreme an de an conducerea clubului mizează pe sportive tot mai tinere.

În același timp UVT Timișoara s-a impus 33-29, acasă, în duelul cu CSM Făgăraș, a 9-a clasată. Bănățencele ocupă locul al 8-lea în timp ce bihorencele sunt clasate pe locul al 7-lea grație golaverajului superior. În ceea ce privește avantajul moral, acesta este de partea orădencelor care au câștigat fiecare dintre ultimele 5 meciuri directe disputate cu echipa de pe Bega. Așadar profitând de acest avantaj moral cât și de cel al terenului propriu, CSU Oradea pornește cu prima șansă în acest derby studențesc din etapa a 7-a.