CSU Oradea - UVT Timișoara - Favorite în fața bănățencelor
Handbalistele pregătite de către Sebastian Tudor par a avea, la prima vedere, un joc facil în compania studentelor de la UVT Timișoara într-o partidă care se va desfășura mâine, cu începere de la ora 13.00, în sala de sport a Universității din Oradea. Jocul conteză pentru etapa a 23-a din Seria B a Diviziei A.
Ierarhia la zi din acest campionat ne arată că bihorencele ocupă locul al 4-lea, cu 32 de puncte adunate după 10 victorii, 2 remize și 5 înfrângeri. În schimb, formația oaspete se clasează pe locul al 10-lea (din 11) cu doar 10 puncte acumulate după 3 succese, un egal și 12 eșecuri. Așadar, privind aceste cifre este mai mult decât evident că, în condiții normale, fetele din orașul de pe Criș nu ar trebui să aibă emoții în fața unui asemenea adversar. În turul campionatului, ardelencele s-au impus în Banat la o diferență de doar patru goluri, 28-32, după ce la pauză aveau un avantaj de 7 goluri (9-16). Totuși, meciul trebuie tratat cu seriozitate, deoarece poziția pe care CSU Oradea o ocupă în clasament ar putea fi pusă în pericol în eventualitatea unui eșec câtă vreme CNE Râmnicu Vâlcea, a 5-a clasată, se află la 6 puncte distanță, dar are și un joc mai puțin disputat. În schimb, perspectiva urcării în clasament practic nu există câtă vreme Gloria Bistrița II, a treia clasată are 8 puncte avans și o partidă mai puțin disputată.
În ultimele jocuri din campionat, ambele echipe au obținut victorii. CSU Oradea a învins 43-3 în deplasare pe Arena Târgu Mureș, iar UVT Timișoara s-a impus 24-23 pe propriul teren în fața echipei CSU Reșița. Jocul de mâine va fi arbitrat de cuplul A. Apostu - F. Chinde, ambii din Maramureș. Așadar, orădencele au toate șansele să se impună în fața echipei care are cea mai slabă defensivă a campionatului cu 552 de goluri încasate în 16 partide, adică o medie de peste 34 de goluri primite pe meci.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.