Două dintre cele trei echipe care aspiră la titlul de campioană națională în ultimii ani se vor înfrunta astăzi, de la ora 19.30 (Digi Sport 4 și Look Sport 2), în Sala Transilvania din Sibiu. Partida contează pentru etapa a 6 din cadrul Turneului al treilea al Ligii Naționale de baschet masculin.

Deși există o importantă rivalitate între cele două echipe, antrenorul Cristian Achim îl domină clar pe omologul său, Dan Fleșeriu, în ultimele confruntări directe. Astfel, Oradea are un record de 6 victorii consecutive în ultimele confruntări directe, ultimul succes al sibienilor datând din 2 iunie 2019, adică mai bine de un an și jumătate în urmă. În aceste condiții, în mod evident, casele de pariuri dau ca aproape sigură victoria roș-albaștrilor (cotă 1,2 Oradea față de 4,2 Sibiu) cu toate că jocul se va desfășura în orașul de pe Cibin.

Medie de 91 de puncte marcate pe meci pentru sibieni

Bihorenii au contabilizat trei victorii din tot atâtea posibile în actuala ediție de campionat fiind, alături de U BT Cluj Napoca, singurele formații neînvinse în Liga Națională. Trebuie totuși menționat că „leii roșii” nu au participat la turneul al doilea al LNBM conform programării făcute de Federația Română de Baschet ceea ce face ca locul ocupat în ierarhia primei divizii să fie doar al 6-lea. În schimb, CSU Sibiu este liderul campionatului în acest moment cu 9 puncte adunate după patru victorii și o înfrângere, având o medie de 91 de puncte înscrie pe meci în primele 5 etape. După un prim turneu în care și-a câștigat toate cele trei dueluri, formația din orașul de pe Cibin nu a strălucit în cadrul turneului cu numărul doi pierzând 87-76 cu Dinamo București și câștigând chinuit, la doar trei puncte diferență (84-81), cu SCM U Craiova, cu toate că ambele partide le-au susținut în propria arenă. În această ultimă confruntare, din tabăra galben-albaștrilor s-au evidențiat Isaiah Philmore (cel mai bun marcator al echipei după 5 jocuri, cu SCM U Craiova totalizând 23 puncte, 6 recuperări, 1 pasă decisivă) și Marquis Addison (20 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive). Pe lângă acești doi jucători care au performat în duelul cu echipa olteană, sibienii mai au în lot baschetbaliști precum Chris Cooper (cel mai bun recuperator), orădeanul Rolland Torok, Kaelin Jackson sau Lucas Tohătan (cel mai bun pasator), oricând capabili să facă diferența.

Recital al cvartetului american?

În schimb, Oradea ar putea arăta mai bine după ultimul transfer, americanul Garlon Green, care va aduce un plus de spectaculozitate în jocul echipei dirijate de pe margine de Cristi Achim. Acesta și-ar putea face debutul chiar în partida de astăzi. CSM CSU vine după patru victorii consecutive astfel că moralul roș-albaștrilor ar trebui să fie excelent. Cu Watson, Holt, Broussard și Green pe parchet, teoretic spectacolul trebuie să fie asigurat. Rămâne însă de văzut dacă și rezultatele vor fi pe măsură.

Programul celorlalte 5 partide care se mai dispută astăzi:

Sala Polivalentă Focșani

CSM Miercurea Ciuc - Steaua București - ora 14:00 

CSM Focșani – U BT Cluj-Napoca - ora 17:00

Sala Polivalentă Craiova

SCM U Craiova - Athletic Constanța - ora 16:00

Dinamo București - CSO Voluntari - ora 19:00

Sala Transilvania Sibiu

SCM Timișoara - BCM U Pitești - ora 16:00 (DigiSport 4, LookSport+)

Toate partidele vor fi transmise de FRB TV pe YouTube, inclusiv cele care vor fi televizate.

CLASAMENT

1.       BC CSU Sibiu       4/1     9 p

2.       U BT Cluj-Napoca 4/0     8 p

3.       BCM U Pitești       3/2     8 p

4.       CSM Focșani        2/3     7 p

5.       Steaua București    2/2     6 p

6.       CSM CSU Oradea 3/0     6 p

7.       CSM Galați  1/4     6 p

8.       CSM Târgu Jiu      1/4     6 p

9.       CSO Voluntari       2/2     6 p

10.     Miercurea Ciuc      1/4     6 p

11.     SCM Timișoara     2/1     5 p

12.     Dinamo București  1/1     3 p

13.     SCMU Craiova      1/1     3 p

14.     Athletic Constanța 0/2     2 p