De miercuri, 31 ianuarie, FC Bihor a intrat într-o nouă fază a pregătirii precompetiţionale. Până în  9 februarie, roş-albaştrii pun bazele pregătirii fizice la Băile Felix pentru un sezon care se doreşte a fi încununat cu o promovare  în liga secundă.

„Echipa va arăta mai bine”

Cei 27 de jucători au parte de două antrenamente pe zi, axate pe alergări de viteză, dar şi de anduranţă, precum şi pe exerciţii la sala de forţă de la Hotel President, „cartierul general” din această perioadă.  „Avem condiţii bune de pregătire. Programul de cantonament este unul de acumulare şi încărcare, pentru că e important ca în această perioadă să ne pregătim bine. Desfăşurăm programul de cantonament cu două antrenamente zilnice, antrenamente de intensitate destul de mare, ca încărcare şi volum. Toţi băieţii răspund bine, sunt receptivi. Suntem încrezători şi vrem ca echipa, din punct de vedere fizic, din punct de vedere tehnic, dar şi din punct de vedere tactic, să arate mai bine decât a arătat anul trecut”, a declarat antrenorul principal Florin Farcaş.

„Mai vreau unul sau doi jucători”

După campania de transferuri din această iarnă este de aşteptat ca FC Bihor să facă mult aşteptatul salt spre liga secundă.  „Sunt mulţumit de campania de transferuri de până acum, pentru că toţi jucătorii au venit la dorinţa mea. Sigur, poate mi-aş fi dorit şi alţi jucători, dar, ştiţi foarte bine şi dvs, că nu am putut să-i aducem, din mai multe motive, dar ce am adus, eu cred că sunt jucători care vin cu un plus de calitate, un plus de experienţă şi crează o concurenţă loială şi corectă pe compartimentele unde activează fiecare dintre ei. Nu este încheiată campania de transferuri. Dacă vom găsi şi vom avea posibilitatea să mai aducem unul sau doi jucători, o să-i aducem, dar este foarte greu, pentru că cerinţele sunt foarte mari din punct de vedere financiar şi e greu să aduci un jucător de la un nivel superior la un nivel inferior. Însă, eu îmi doresc încă un jucător în compartimentul defensiv”, a mai afirmat Florin Farcaş.

Lotul pe care FC Bihor îl are cantonamentul de la Hotel President din Băile Felix îi cuprinde pe: Mihai Pînzariu, Radu Bob şi Alexandru Mihai Cherman – portari; Călin Jurj, Vlad Gîsă, Ricardo Farcaș, Alexandru Stoian, Andrei Gal, Sergiu Bactăr, Tamas Paublusztig, Loren Ioviţă şi Krisztian Gagyi – fundaşi; Bogdan Vasile, Ionuţ Tănase, Sergiu Ciocan, Andrei Vînău, Florin Chitaș, Răzvan Gunie, George Cherman, Răzvan Săutiuţ, Vadim Calugher, Andrei Moga, Marius Gîdea şi Ionuţ Hebriştean – mijlocaşi; Sergiu Jurj, Marius Hosu şi Luca Tincău – atacanţi.

Nu s-au antrenat la sfârşitul săptămânii trecute Florin Chitaș și Krisztian Gagyi, ambii acuzând unele probleme medicale. 

Staff-ul tehnic nu omite nici latura tehnico-tactică la şedinţele de pregătire, mai ales în condiţiile în care au venit şapte jucători noi.

„Unele dintre antrenamentele din această perioadă sunt cu pondere tehnico-tactică, pentru că este un  lucru foarte important pentru noi să încercăm să omogenizăm, să închegăm relaţiile de joc, să asamblăm foarte bine jocul, să lucrăm atent, atât pe faza defensivă, cât şi pe faza ofensivă şi să arătăm ca o echipă care doreşte să atingă aceste obiective pe care ni le-am propus. Cu siguranţă că există o anumită presiune, şi pe noi, şi pe jucători, pe toată lumea, dar presiunea trebuie să fie una pozitivă, aceea de a fi încrezător şi de a crede în permanenţă în potenţialul şi calităţile tale, a crede în permanenţă că suntem o echipă cu capacitatea şi calitatea de a ne atinge obiectivul şi sperăm, aşa cum am spus-o mai tot timpul, că noi trebuie să arătam mult mai bine de cum am arătat anul trecut şi cu siguranţă o să apară şi rezultatele dorite”, a mai afirmat Florin Farcaş, la conferinţa de presă din cantonament.

Staff-ul tehnic al echipei orădene care conduce pregătirea centralizată de la Băile Felix din această perioadă îi mai cuprinde pe: Dorin Mihuţ – antrenor secund, Bogdan Guler – preparator fizic, Vlad Gheţe – antrenor cu portarii şi Mihai Cherman – fizioterapeut.