Cupa 1 Iunie Participare record la cros şi fotbal-tenis
Nici chiar organizatorii nu se aşteptau la afluenţa mare de concurenţi înregistrată la întrecerile sportive desfăşurate cu ocazia Zilei de 1 Iunie. Pe agenda manifestărilor, desfăşurate pe Stadionul Tineretului şi în vecinătatea acestuia, au fost trecute concursuri de cros, fotbal-tenis, badminton, în timp ce Şcoala "Oltea Doamna" a găzduit turneul de streetball, iar la sala de sport a şcolii din Sânmartin a avut loc competiţia juvenilă de handbal. La aceste evenimente au fost angrenaţi în jur de 1000 de elevi din şcolile orădene, dar şi din judeţ.
O participare record s-a înregistrat la cros, unde au luat startul aproape 500 de elevi şi preşcolari. Cel mai tânăr concurent care a terminat cursa a fost Bogdan Marinău, care nu a împlinit încă 3 ani. Concurenţa a fost mare şi la întrecerea de fotbal-tenis supervizată de Gheorghe Grădinaru, perechea câştigătoare fiind nevoită să dispute nu mai puţin de opt meciuri până să obţină binemeritata cupă şi diplomă. Handbaliştii juniori au confirmat potenţialul pe care îl are sportul cu mingea mică în Bihor, în timp ce badmintonul devine un sport din ce în ce mai popular, în special în rândul tinerilor din Oradea şi judeţ.
La final, organizatorii (Direcţia Judeţeană pentru Sport, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Oradea) i-au recompensat pe câştigători cu cupe, diplome şi un pachet surpriză.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.