O echipă mixtă formată din judoka de la CS Crişul Oradea şi LPS Bihorul Oradea  a participat recent la Cupa Campionilor, competiţie rezervată categoriilor 13 şi 15 ani, desfăşurată la Câmpia Turzii. Bihorencele au ocupat locul 3 la categoria 15 ani.

De la Crişul au concurat Cozma Roxana 52 kg, Gyoker Iasmina 63 kg şi Pintea Briana 63 kg, iar de la LPS Bihorul au intrat pe tatami Bianca Popa 44 kg, Barani Adriana 52 kg, Popa David 50 kg, Gyoker Eduard 60 kg, Darius Ţârlea 60 kg, Fort Casian 73 kg, Cosmin Albuţ +73 kg şi Pfeifer Julian + 73 kg. Combinata orădeană a câştigat duelurile cu CSM Focşani, CSM Cluj B şi Macoriu Bucureşti, pierzând meciurile cu LPS Ploieşti şi CSM Cluj A.

 La Under 13 ani, echipa CS Crişul - LPS Bihorul s-a situat pe locul 5. De la Crişul au concurat Pintea Patricia +52 kg si Volconski Beatrice, iar de la LPS Bihorul, Bianca Robotin 40 kg, Lorena Robotin 40 kg, Berenice Belenyes 48 kg, Popa Georgiana 48 kg, Popa Antonio 55 kg.

Sportivii menţionaţi sunt pregătiţi de profesorii Olimpia Ianc, Emil Morar şi Alexandru Goncearenco.

În altă ordine de idei, Oana Tamas (Crişul Oradea) s-a clasat pe locul 2 la Cupa Unio de la Satu Mare, la categoria 12 ani.