Finala Cupei Mondiale 2018 s-a desfăşurată în această seară, pe Stadionul Lujniki din Moscova. „Cocoşii” au jucat o nouă finală mondială după 12 ani, în timp ce croaţii s-au calificat în premieră în actul suprem al Campionatului Mondial. Will Smith, Nicky Jam şi Era Istrefi au cântat în ceremonia de deschidere a marii finale.

 

A 21-a ediţie a Cupei Mondiale a ajuns la sfârşit. Finala mare, Franţa - Croaţia, după un drum lung străbătut de ambele echipe, a oferit un meci de neuitat, presărat cu faze de joc electrizante.

Scorul a fost deschis în minutul 18, după un autogol al lui Mandzukic, după o lovitură liberă executată de Griezmann. Croaţia au reacţionat curajos şi, tot în urma unei lovituri libere, egalitatea a fost restabilită de Perisici după zece minute. În minutul 34 francezii au reclamat un henţ în careu comis de acelaşi Perisici, jocul fiind oprit de la camera arbitrajului video. A fost acordată lovitură de la 11 metri transformată cu calm de Griezmann, 2-1 pentru Franţa (min.39), avantaj cu care „Les Bleus” au intrat la vestiar.

La reluarea jocului croaţii au început din nou, curajos, creându-şi ocazii de gol. Treptat francezii au echilibrat jocul şi pe un contraatac lansat de Pogba, printr-o pasă lungă pentru Mbappe, mingea revine la Pogba care o expediază în poarta croată (min.59), scor 3-1. Din acest moment echipa Franţei s-a dezlănţuit, după o fază lucrată ca la carte de Hernandez, Mbappe devine cel mai tânăr marcator (min.65, scor 4-1) într-o finală mondială de la Pelle şi până în prezent. Meciul a căpătat accente nebune după ce Umtiti dă o pasă propriului portar, Lloris se împiedică în minge şi este „executat” cu sânge rece de Mandzukic (min.69, scor 4-2). În ultimele 20 de minute oficiale de joc, croaţii nu au mai avut forţa necesară să înscrie din nou, francezii au jucat inteligent şi solid. Rezultat final, Franţa 4 – 2 Croaţia.

 

Echipele de start

 

Franţa: Lloris - Pavard, Varane, Umtiti, L. Hernandez - Pogba, Kante (N’Zonzi, min.55) - Mbappe, Griezmann, Matuidi (Tolliso, min.73)- Giroud (Fekir, min. 81)

Croaţia: Subasic - Vrsaljko, Vida, Lovren, Strinic (Pjaca, min.82) - Rakitic, Brozovic – Rebic (Kramarik, min.71), Modric, Perisic - Mandzukic.

 

Croaţia a stat mai mult timp pe teren pentru a-şi obţine locul în finală, după ce a jucat trei meciuri cu prelungiri şi penalty-uri. Danemarca, Rusia şi Anglia sunt naţionalele eliminate de formaţia lui Zlatko Dalic după prelungiri şi lovituri de departajare.

Franţa şi-a croit drumul spre ultimul act mai uşor, după ieşirea din grupe. Argentina, Uruguay şi Belgia sunt echipele învinse în fazele eliminatorii de „Cocoşii" lui Didier Deschamps, cu un joc pragmatic, închis, la rezultat, imediat după deschiderea scorului. Franţa a câştigat grupa C, cu 7 puncte, din care au mai făcut parte Danemarca, Peru şi Australia.

Croaţia, a câştigat grupa D cu maximum de puncte, cu victorii în faţa Argentinei, Nigeriei şi Islandei.

Argentinianul Nestor Pitana a condus la centru marea finală, fiind ajutat la cele două tuşe de compatrioţii săi Hernan Maidana şi Juan Pablo Belatti, în timp ce al patrulea arbitru a fost olandezul Bjorn Kuipers. Asistent de rezervă a fost un alt olandez, Erwin Zeinstra.