Cupa României la handbal masculin - O colegă de serie, adversara orădenilor din turul întâi
La sediul Federaţiei Române de handbal a avut loc, pe parcursul zilei de ieri, tragerea la sorţi pentru primul tur al Cupei României în competiţia masculină şi pentru turul al doilea, în întrecerea feminină.
Dacă la feminin, echipa CSU Oradea nu au reuşit să se califice pe tabloul principal fiind eliminată în turul preliminat de către CSM Iaşi, a doua clasată din Seria B a Diviziei A, la masculin, elevii lui Cosmin Liberţ şi Dan Piţigoi au acces în turul întâi al competiţiei KO câştigând turul preliminar disputat în deplasare cu Teutonii Ghimbav, a treia clasată în Seria B a Diviziei A. Aşadar, făcând parte din urna pentru tragerea la sorţi pentru turul întâi al Cupei României, formaţia bihoreană a avut aparent şansă câtă vreme va avea de depăşit o colegă de serie mai slab clasificată. Este vorba despre Universitatea Craiova, a 5-a clasată în campionatul Seriei A din Divizia A acolo unde CSM Oradea ocupă locul al 3-lea. Dacă oltenii au un bilanţ de 5 victorii, un egal şi 8 înfrângeri, bihorenii au un palmares de 10 succese şi 4 eşecuri după 14 etape disputate. De menţionat că partida din turul I al Cupei României se va disputa la Craiova, pe terenul echipei mai slab clasate. Ardelenii s-au impus în ambele jocuri de campionat din acest sezon competiţional reuşind să învingă 37-30, pe propriul teren, şi 42-28, în deplasare. Aşadar, la cum au arătat cele două formaţii în meciurile directe, roş-albaştrii au prima şansă la victorie şi în acest joc de Cupa României.
Programul turului I din Cupa României (masculin), care se va disputa la data de 6 februarie, arată astfel: CS Medgidia - CSM Odorhei, SCM Poli Timișoara - CSU Suceava, CSM Alexandria - CSM Focșani, CSU Poli Timișoara - HC Pietricica Piatra Neamț, CSU CB Tg. Jiu - Politehnica Iași, CSM București - U Cluj-Napoca, CSM Reșița - CSM Sighișoara, Unirea Sânnicolau Mare - Potaissa Turda, CSU Galați - HC Buzău, CSU Pitești - CSM Vaslui şi CSU Craiova - CSM Oradea.
Dinamo București, Minaur Baia Mare, Steaua București, CSM Constanța și CSM Bacău sunt calificate direct în turul 2.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.