Cupa României la lupte greco-romane - LPS Bihorul a cucerit trofeul după 25 de ani
Echipa LPS Bihorul a cucerit Cupa României la lupte greco-romane U15 după 25 de ani de la ultima performanță de acest gen. Competiția s-a desfășurat în localitatea Odorheiu Secuiesc.
Echipa de cadeți a LPS Bihorul Oradea cucerea ultimul trofeu de acest gen în anul 1997 astfel că performanța reușită la sfârșitul săptămânii trecute de către elevii profesorului Nelu Pop Sandu este una remarcabilă. Echipa care a luptat pentru trofeu la Odorheiu Secuiesc a avut următoarea componență: Alexandru Ciul, Szep Botond, Matei Pelean, Sergiu Pop, Adrian Seica, Vlad Trip, Florin Beldea şi Alexandru Ghib. „Şi în lupte, forţa grupului este importantă. Noi, la club, facem performanţă şi s-a implementat această mentalitate de campioni în cadrul secţiei de lupte greco-romane. Este adevarat că şi domnul director Lucian Stance (n.r. - directorul LPS „Bihorul") şi-a arătat încrederea în sportivii secției şi ne-a sprijinit în menţinerea nucleului de luptători", a scris pe pagina sa de facebook profesorul Nelu Pop Sandu. Menționarea sprijinului oferit de către conducătorul instituției vine ca urmare a faptului că „Lucian Stance a acceptat să ofere sprijin luptătorului orădean Alex Gavra, legitimat la CS Crișul, până când clubul de care aparține va reuşi să redreseze secţia de lupte", a mai punctat Nelu Pop. Alex Gavra a concurat la Cupa României în cadrul categoriei 100 kg, unde a reușit să cucerească medalia de bronz. Tot în probele individuale s-au evidențiat Matei Pelean și Alexandru Ciul. Primul a cucerit medalia de argint la categoria 51 kg la care au fost înscriși 13 sportivi. Sportivul legitimat la LPS Bihorul a avut un parcurs foarte bun până în finală, unde a cedat în faţa unui adversar din Suceava. De asemenea, luptătorul Alexandru Ciul s-a clasat pe locul al treilea cucerind implicit medalia de bronz la categoria 57 kg.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.