CSM Oradea și CSU Oradea participă în această perioadă la tunreul final al Cupei României la polo, competiție care se desfășoară la bazinul din Otopeni. Vicecampioana României a început în forță întrecerea învingând categoric în primele două partide şi calificându-se în semifinale.

Cele două echipe de polo seniori orădene care activează în Superliga Națională s-au duelat în meciul de deschidere a acestei competiții. La capătul unei partide în care CSM Oradea, formație pregătită de către Ciprian Cîmpianu, a marcat primele 7 goluri, CSU, echipă antrenată de Cosmin Goina, nu a găsit resurse decât pentru a marca de trei ori într-un meci care s-a încheiat până la urmă cu scorul de 22-3 (6-0, 3-1, 7-1, 6-1).

În meciul al doilea, disputat tot pe parcursul zilei de ieri, CSM Oradea a dispus la fel de categoric de o altă formație accesibilă așa cum este Poli Cluj-Napoca. Rezultatul final al acelei partide, care face ca vicecampioana să aibă 2-0 la general, a fost 24-4 (9-0, 5-2, 3-1 și 7-1). Din nou CSM-ul a început în forță astfel că primele 12 goluri ale partidei au fost toate marcate în poarta studenților clujeni. Echipa lui Ciprian Cîmpianu va înfrunta astăzi, de la ora 11:30, pe Dinamo București în ultimul meci din faza grupelor.

În schimb CSU Oradea a disputat meciul al doilea, cu Dinamo, ieri seara, după închiderea ediției iar astăzi, de la ora 09.00, se va duela Poli Cluj-Napoca.