Arena Antonio Alexe a găzduit recent Cupa României la taekwondo WT, o întrecere care a adunat la start peste 470 de sportivi de la 33 de cluburi din întreaga țară și care a oferit prilejul să se afirme unor sportivi orădeni de la CS Crișul și ACS White Lion .

Cluburile orădene CS Crișul și ACS White Lion au avut 22 de sportivi înscriși în această competiție, la toate categoriile de vârstă, iar finalul întrecerii a consemnat un total de 6 clasări pe podium reușite de aceștia. Concursul a fost organizat de către Federația Română de Taekwondo WT cu sprijinul celor două entități sortive din orașul de pe Crișul Repede. „Toţi sportivii noștri au avut evoluții bune, chiar dacă mulți dintre ei au participat în premieră la o competiție de Taekwondo WT. Cu siguranță această şansă îi va ajuta să se dezvolte mai mult, iar în timp vor apărea şi mai multe medalii. Competiția a fost un real succes, iar pentru iubitorii artelor martiale a fost o bună ocazie pentru a urmări una dintre cele mai tari competiții la nivel național, Taekwondo WT fiind o disciplină olimpică”, a declarat Zoltan Mureşan, preşedinte ACS White Lion.

Performanțele reușite de sportivii orădeni:

Locul 1, Pop Daria Ioana, junioare (U18) -55kg, CS Crișul

Locul 2, Sabău Vlad George, juniori (U18) +78kg, CS Crișul

Locul 2, Bândilă Oliver, cadeți (U14) -57kg, ACS White Lion

Locul 3, Mureșan Edina, senioare -57kg, CS Crișul

Locul 3, Mureșan Maia, copii 1(U9) -30kg, ACS White Lion

Locul 3, Gorog Natalia, copii 2 (U7) +25kg, ACS White Lion

 

Locul 3 la lupte pentru Alex Gavra

Într-o altă ordine de idei, CS Crișul, prin sportivul Alex Gavra, și-a trecut în palmares o medalie de bronz obținută la Campionatul Național de lupte pentru cadeți (16-17 ani), proba individuală. Evenimentul, care a făcut parte din calendarul oficial al Federației Române de Lupte, s-a desfășurat în localitatea Odorheiu Secuiesc. Luptătorul pregătit de către antrenorul Nelu Pop Sandu s-a clasat pe locul al treilea la categoria 110 kg și a concurat cu dispensă de vârstă. „Suntem mulțumiți de rezultatele secțiilor de taekwondo WT și lupte, mai ales că ambele secții și-au început/reînceput activitatea în cadrul clubului Crișul doar anul trecut. Rezultatele arată faptul că sportivii au o bună pregătire și sunt de perspectivă. Îi felicităm și pe această cale și le dorim mult succes în continuare”, a transmis Pető Dalma, directorul Clubul Sportiv Crișul Oradea.