Dacă nici acum, atunci când? - FC Bihor Oradea - Fortuna Covaci
"Cu cuţitul la os", ţinând cont de situaţia dificilă cu care se confruntă în clasament, FC Bihor Oradea este obligată să câştige jocul de astăzi cu Fortuna Covaci, din etapa a XIV-a a seriei secunde din Liga a II-a la fotbal. Partida, care va începe la ora 11.00, este programată pe Stadionul "Iuliu Bodola".
După cum au declarat şi antrenorii Ovidiu Lazăr (principal) şi Kulcsar Sandor (secund) la conferinţa de presă desfăşurată joi, indiferent de jucătorii care vor intra pe gazon, de starea terenului la ora meciului, jucătorii "roş-albaştri" nu vor avea scuze dacă nu vor câştiga partida cu "lanterna roşie" a clasamentului, o echipă care în anterioarele jocuri disputate în deplasare n-a acumulat nici măcar un punct.
După eşecul de la Tr. Severin (0-1, cu Drobeta), Ovidiu Lazăr şi Kulcsar Sandor se vor afla pentru prima dată pe banca "roş-albaştrilor" în faţa suporterilor orădeni, ei sperând să-i mulţumească pe aceştia cu un joc spectaculos şi cu un rezultat pe măsură.
Dacă la FC Bihor situaţia nu e "roz" din punct de vedere financiar, patronul oaspeţilor, Florin Macavei, aşteaptă ca echipa pe care o finanţează să "spargă gheaţa" în jocurile din deplasare, mai ales că le-a achitat jucătorilor drepturile salariale.
Formaţii probabile:
FC Bihor: Fildan - Tîrca, Ambruş, Tînc, A. Achim - C. Străuţ, Filip, R. Andor - Bundea - Balla (C. Bucur), Lukacs. Antrenor: Ovidiu Lazăr.
Fortuna: Smaranda - Miheţ, Situwe, Hecsko, Purda - Lungu, Suru, Brazovan, R. Trandu - Dârvaru, Suciu. Antrenor: Valentin Negoiţă.
Partida va fi arbitrată la centru de Claudiu Ştefănuţi (Năsăud), ajutat la cele două tuşe de asistenţii Monica Rigo (Cluj-Napoca) şi Olimpiu Cadar (Arad). Observatori: Mihai Prunariu (Tg. Jiu) şi Dan Ionescu (Bucureşti).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.