La ora obişnuită (11.00) pentru confruntările din Liga a II-a, FC Bihor dispută astăzi un meci amical în compania echipei cu care ar fi trebuit să joace în această etapă de campionat. Exclusă recent din competiţie pentru două neprogramări datorate neachitării unor datorii, CFR Timişoara a răspuns pozitiv solicitării orădenilor de a evolua la Oradea.

Partida este considerată o repetiţie pentru întâlnirea oficială de peste o săptămână cu o altă grupare bănăţeană, Fortuna Covaci. " Ne vom folosi de acest prilej pentru a da posibilitatea tuturor jucătorilor valizi să evolueze cel puţin o repriză. Vrem să practicăm un joc în terenul advers, cu presing, posesie, şi cu o eficacitate ridicată din partea atacanţilor, care ne-au obişnuit cu ratări din situaţii clare de gol", a comentat antrenorul principal Ovidiu Lazăr.

La FC Bihor nu vor evolua Teşan, Floruţ, Bucur, Muscă - accidentaţi şi Cosma - răcit. Jocul este programat pe Stadionul "Iuliu Bodola".