Dan Fâşie, aproape de podium la Mondiale
Zilele trecute, la Rotterdam (Olanda) s-au încheiat Campionatele Mondiale de Judo, competiţie la care a fost prezent şi lotul naţional de seniori al României, pregătit de Emil Morar. Dintre cei patru judoka din lot, doi au fost orădeni (Dan Fâşie şi Costel Dănculea), primul obţinând şi cel mai bun rezultat al delegaţiei tricolore: locul V la categoria 66 kg. Cei doi sportivi, alături de antrenorul Emil Morar şi directorul CSM Oradea, Florin Birta, au dialogat ieri cu presa pe marginea participării lotului României la competiţia din Ţara Lalelelor.
Competiţia s-a desfăşurat în perioada 26-30 august, la start aliniindu-se peste 500 de sportivi din 100 de ţări. "A fost o competiţie foarte bine organizată şi foarte puternică, fiind prezenţi mai mult de 500 de judoka din peste 100 de ţări. Dacă anii trecuţi grosul medaliilor îl luau sportivii din Japonia şi Rusia, acum s-a echilibrat situaţia, foarte multe ţări reuşind să cucerească medalii. Despre sportivii noştri pot să spun că au avut comportări bune. Dan Fâşie a evoluat bine având în vedere tinereţea lui, a fost la câteva secunde de o medalie. În meciul cu sportivul din Ungaria, a avut o acţiune de ippon, un arbitru a dat ippon, ceilalţi doi au zis că a fost afară şi aşa s-a ratat medalia. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar s-a greşit, însă pe ansamblu, pot spune că suntem mulţumiţi. Costel Dănculea a trecut şi el de două tururi, iar în turul III a pierdut în faţa unui judoka belgian, numărul 1 al categoriei în lume, clasându-se în final pe locul IX. Şi ceilalţi doi, Daniel Brata şi Bogdan Bărbulescu, sunt sportivi de perspectivă, care acum însă au pierdut în primul tur. Totuşi, sperăm ca la Mondialele de anul viitor să cucerim o medalie", a punctat antrenorul Emil Morar. Şi directorul CSM Oradea, Florin Birta, s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute de cei doi judoka orădeni la Rotterdam, asigurându-i pe componenţii şi antrenorii secţiei de judo că le va acorda sprijin şi pe viitor: "Le mulţumesc celor care apără culorile clubului orădean pentru rezultatele obţinute şi îi asigur în continuare de tot sprijinul municipalităţii". Tot la întâlnirea de ieri a fost prezent un alt judoka legitimat la CSM Oradea, Daniel Matei, care a obţinut medalia de bronz la categoria 100 de kg la Cupa Mondială desfăşurată în luna iunie la Bucureşti.
Următoarele competiţii de pe agenda sportivilor secţiei de judo a CSM Oradea sunt Cupa României, competiţie ce se va desfăşura săptămâna viitoare la Drobeta Turnu Severin, Campionatele Europene pe echipe, care se vor desfăşura la începutul lunii viitoare la Miskolc (Ungaria) şi Campionatul European de Tineret (sub 23 de ani), din luna noiembrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.