FC Bihor Oradea a disputat un excelent meci de pregătire în compania echipei care ocupă locul al 8-lea în prima divizie a fostbalului maghiar. De remarcat reușitele jucătorilor Adrian Gîdea și Loren Ioviță, ambii fiind fotbaliști care nu se află pe lista titularilor antrenorului Gustavo Aragolaza.

Primele două eșaloane ale fotbalului românesc se află în pauză competițională datorită fatului că echipele naționale ale României au programate partide internaționale în această perioadă. Din acest motiv și pentru a nu pierde tonusul competițional, gruparea bihoreană a perfectat un excelent joc de pregătire în compania unei echipe bune din fotbalul maghiar. A rezultat un meci bun, disputat fără spectatori, în care ardelenii au reușit să iasă neînvinși la capătul unei partide disputate pe un stadion așa cum ne-am dori să avem și la Oradea.Cei care au deschis scorul au fost bihorenii care au marcat în minutul 12 prin Adrian Gîdea (0-1). Acesta a finalizat cu un șut trimis în stânga portarului. Avantajul a fost păstrat până în minutul 23 atunci când echipa din Debrețin a egalat prin Donat Barany (1-1). Roș-albaștrii au fost destabilizați de această egalare astfel că au cedat din nou, la doar 5 minute distanță, gazdele reușind să marcheze prin același jucător (2-1). Până la pauză nimic notabil nu s-a mai petrecut astfel că amfitrionii aveau un avantaj minim după primele 45 de minute.

 

Au egalat în prelungiri

La reluare, fiind vorba despre un meci de pregătire, tehnicianul Gustavo Aragolaza a efectuat nu mai puțin de 8 modificări în echipă, singurii păstrați în teren fiind Andrei Moga, Adrian Gîdea și căpitanul Ioan Filip. Noua garnitură a reușit să păstreze rezultatul nemodificat până în prelungiri atunci când chiar au reușit să dea lovitura, la ultima fază, prin Loren Ioviță, un jucător puțin utilizat în acest debut de sezon (2-2). Așadar FC Bihor scoate o remiză în fața unei primi divizionare din Ungaria care, după 5 etape disputate se clasează pelocul al 8-lea pe prima scenă a fotbalului maghiar. Acest rezultat oferă încredere că echipa se află pe traiectoria corectă în ceea ce privește obiectivele stabilite la debutul sezonului competițional.

 

Următorul meci, la Dumbrăvița

Următorul meci al bihorenilor va fi unul oficial, cel cu CSC Dumbrăvița, partidă contând pentru etapa a 6-a din campionatul Ligii a II-a. Jocul se va disputa în deplasare, sâmbătă, 14 septembrie, cu începre de la ora 11:00, și va putea fi urmărit online, pe FRF TV.

FC Bihor prima repriză: Ricardo Accinelli – Călin Jurj, Deniz Giafer, Ricardo Farcaş, Ionuţ Ban – Ioan Filip (cpt), Andrei Moga – Adrian Gîdea, Adelin Nica, Robert Curescu – Sergiu Jurj.

FC Bihor repriza a doua: Ionuţ Rus – Răzvan Gunie, Andrei Gal, Loren Ioviţă, Sebastian Cucu, David Sala, Andreas Chiriţoiu, Ioan Filp, Adrian Gândea, Andrei Moga şi Luca Tincău. Director tehnic: Gustavo Aragolaza.