CSM CSU Oradea şi-a valorificat din primul meci al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin, cu U BT Cluj, avantajul terenului propriu. Impulsionată de peste 5.000 de spectatori exuberanţi, echipa orădeană s-a impus cu 79-73 (28-21, 17-21, 14-20, 20-11) şi aşteaptă cu încredere al doilea joc tot în Oradea Arena, programat astăzi de la ora 18.00 cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate de câteva zile.

„Să rămânem cu mintea limpede”

Primul duel al finalei care se dispută după sistemul cel mai bun din  şapte partide a fost, aşa cum era de aşteptat, echilibrat şi încrâncenat, cu suspans până în ultimele secunde. Orădenii au avut un avantaj maxim de de nouă puncte, 28-19, în minutul 9, în timp ce clujenii au avut o revenire puternică în sfertul trei în care au condus cu cinci puncte (61-66). „A fost un prim meci tipic pentru o finală din punctul meci de vedere. În mod firesc presiunea a fost oarecum pe echipa noastră. Am avut de partea noastră un public extraordinar, care ne-a ajutat foarte mult să depășim acest moment. Mă bucur foarte mult pentru victorie, dar nu înseamnă absolut nimic. Este 1-0 și atât. Trebuie să rămânem foarte concentrați, să reușim să ne resetăm mental și să rămânem cu mintea limpede. Asta în primul rând. Desigur, trebuie să ne recuperăm fizic, acesta fiind celălalt aspect important”, consideră Cristian Achim, antrenorul principal al echipei orădene neînvinsă în această ediţie de campionat pe teren propriu!

Apărarea agresivă îndeosebi din secvenţa decisivă şi precizia la aruncările libere au făcut diferenţa în favoarea orădenilor.  „Începutului sfertului 4, cred, a fost extrem de important, în favoarea noastră. Am fost mai agresivi decât ei. Exact invers față de sfertul al 3-lea, când Clujul a fost peste noi din acest puncte de vedere, ofensiv și defensiv. S-a tradus prin câteva recuperări ofensive și câteva contraatacuri, prin câteva cut-uri favorabile lor. Am reușit să trecem peste ei ca nivel de intensitate. Consider că acolo s-a întors meciul. Desigur și raportul liberelor a contat foarte mult, ei având o seară modestă la acest procedeu cu toate că au avut un număr mare de libere”, este de părere Cristian Achim.

 

„Nu trebuie să lăsăm garda jos”

Dincolo de efortul şi jocul colectiv al CSM CSU Oradea a ieşit în evidenţă Erick Neal. Fundașul american a totalizat 22 puncte, 6 pase decisive, 4 recuperări și 2 intercepții în 28 minute de joc.

„Un meci de mare angajament, de luptă pe tot parcursul celor 40 minute de joc, foarte echilibrat până la final. Este clar că trebuie să rămânem concentrați deoarece urmează un nou meci la fel de important precum acesta. Trebuie să câștigăm și următorul meci, să legăm victoriile în fața acestui adversar. Asta vreau să facem. Nu trebuie să facem cadouri sau să lăsăm garda jos. Trebuie să luptăm împotriva adversității. Este foarte important că am rămas cu focusați la joc și asta ne-a adus victoria în seara aceasta. Greșelile și erorile fac parte din acest joc, astfel încât se întâmplă ca o echipă să aibă o seară modestă la linia de pedeapsă, așa cum a fost cazul lor”, a declarat Neal, impresionat de ataşamentul fanilor orădeni.

„Mă aștept la un nou meci disputat. Adversarii Vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga. Noi trebuie să facem ce facem de obicei și cred că vom fi în regulă. Iubesc Oradea, iubesc suporterii orădeni. De la ei vine energia. Nu știu dacă ei conștientizează acest lucru, dar când îi aud scandând, mă simt invincibil. Vorbesc și pentru colegii mei și pentru staff când spun asta. Nu mă refer exclusiv la mine”, a conchis baschetbalistul american.

 

CSM CSU Oradea: K. Richard 11 (3×3), Holt 2, Neal 22 (2×3), 4 recuperări, 6 pase decisive, Tarolis 7, T. Gheorghe, Vescan, Bostic 13 (3×3), Nicolescu (căpitan) 11 (3×3), Baciu, Ogden Jr. 8, N. Markovic 5 (1×3). Nu a jucat Năstruț. Antrenor: Cristian Achim. Asistent: Radovan Markovic

U BT Cluj-Napoca: Guzman Abreu 13, Shepherd 4, D. Lăpuște 2, Kuti (căpitan) 2, Stipanovic 8, Bircevic 7 (2×3), Cățe 4, Jones 17 (2×3), Meindl 10 (1×3), P. Richard 6 (2×3). Nu a jucat Ed. Roschnafsky. Antrenor: Mihai Silvășan. Asistent: Milorad Perovic

Arbitri: Alexandru Olaru, Alin Faur, Laurențiu Grigoraș. Comisar FR Baschet: Marius Marinescu.