Debut greu pentru timişoreni
Şahtior Doneţk - FC Timişoara
După aproape 20 de ani de la ultimă prezenţă într-o cupă europeană, FC Timişoara revine într-o competiţie fotbalistică intercluburi, întâlnind în turul trei preliminar al Ligii Campionilor formaţia Şahtior Doneţk, din Ucraina. Debutul bănăţenilor în Europa se anunţă mai mult decât dificil, examenul cu câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei UEFA anunţându-se greu de absolvit pentru echipa pregătită acum de Ioan Ovidiu Sabău. Meciul tur dintre cele două echipe se va disputa în această seară, la Doneţk, de la ora 20.00, şi va fi transmis în direct de Digi Sport.
Timişorenii cred în şansa lor
După ce au ratat pe mâna lor titlul în campionatul intern, dar beneficiind şi de decizia favorabilă a TAS care le-a înapoiat cele 6 puncte, care le-a adus clasarea pe locul II în clasamentul final, devansând pe Dinamo, jucătorii timişoreni aşteaptă cu nerăbdare, dar şi cu emoţie primul examen european. Şi chiar dacă examinatorul este unul sever şi deloc dispus la concesii, Alexa şi compania speră să furnizeze surpriza şi să elimine formaţia pregătită de Mircea Lucescu, mare favorită la casele de pariuri. După ce au cucerit în premieră primul trofeu european, fotbaliştii de la Şahtior vor acum să confirme şi în cea mai puternică întrecere europeană, Liga Campionilor, propunându-şi să treacă de faza grupelor, acolo unde s-au oprit mai mereu în ultimii ani. Însă pentru a spera la realizarea acestui obiectiv, Şahtior trebuie să elimine FC Timişoara, un adversar lipsit de experienţă, dar ambiţios şi dornic de glorie, care poate pune destule probleme deţinătoarei Cupei UEFA. Mai ales că pe banca tehnică a fost instalat în intersezon Ioan Ovidiu Sabău, fost elev al lui Mircea Lucescu, un tehnician care şi-a demonstrat calităţile, un antrenor familiarizat cu multe dintre metodele de antrenament ale mentorului său. Tocmai din aceste motive, Mircea Lucescu, abia ieşit din spital după preinfarctul suferit în urmă cu câteva zile, este circumspect şi a căutat să pregătească jocul cât mai bine, prin intermediul secunzilor, care au monitorizat gruparea de pe Bega.
Lucescu este circumspect
Această stare de spirit se observă şi din declaraţiile antrenorului român de la conferinţa de presă de ieri, susţinută imediat după ieşirea din spital. "Timişoara este o echipă foarte bună, multinaţională, cu jucători internaţionali, bine construită fizic. A fost construită de fostul lor antrenor, Duşan Uhrin, cu jucători aleşi pentru calităţile lor fizice, în mod special. Au pierdut campionatul din cauza ultimelor partide, când au pierdut trei meciuri. Ar fi meritat să câştige acest campionat, pentru că l-au dominat prin joc şi chiar prin rezultate. La conducerea echipei a venit un fost jucător al meu, Sabău, care este un antrenor la fel cum a fost şi ca jucător, extrem de disciplinat, profesionist sută la sută, cu o foarte bună organizare de joc. Cu siguranţă că el cunoaşte multe dintre metodele mele, iar eu cunosc multe din calităţile lui. Va fi un meci foarte dificil şi trebuie să facem tot posibilul pentru a obţine calificarea de aici, pentru că la Timişoara va fi o atmosferă incendiară, cu 30.000 de spectatori, cei mai înfocaţi suporteri din România", a spus Mircea Lucescu. Tehnicianul a precizat că a urmărit jocul formaţiei FC Timişoara încă de la finala Cupei României, pierdută împotriva echipei CFR Cluj cu scorul de 0-3. "Am fost la finala Cupei României, m-am dus special să văd cum joacă Timişoara, pentru că atunci se ştia că ei vor fi un eventual adversar al nostru. Nu mi-aş fi dorit o echipă românească în niciun fel, aşa cum nici acum trei ani nu mi-am dorit Rapidul. Acum este o situaţie diferită, pentru că vom avea două partide în care trebuie să obţinem calificarea. Este obligatorie pentru noi această calificare. Am făcut o analiză individuală a jucătorilor de la Timişoara, după care am obţinut şi alte informaţii de la diverse persoane. Am studiat şi jocul fostei echipe a lui Sabău, Gloria Bistriţa, din campionatul trecut. Nu ne vom permite să ne prezentăm la meci fără informaţii complete despre adversarii noştri", a adăugat Lucescu. Antrenorul echipei Şahtior Doneţk a mai spus că nu şi-a dorit să joace împotriva timişorenilor, din cauza atmosferei care se creează în jurul unui astfel de meci. Mircea Lucescu a afirmat că va putea să facă deplasarea la meciul din manşa a doua a întâlnirii cu FC Timişoara în condiţii normale, cu avionul, alături de echipă. Returul acestei partide este programat la Timişoara, pe 5 august, de la ora 20.30.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.