Cei 13 participanți la șendința online a Consiliului Director al Federației Române de Baschet au decis cu unanimitate de voturi modul în care vor continua să se desfășoare cele două Ligi Naționale, masculină și feminină.

Printre hotărârile importante luate este și cea cu privire la atribuirea organizării turneelor din retur. Acestea vor reveni altor organizatori față de cei din turul campionatelor în condițiile în care vor exista asemena solicitări. Totodată echipele participante în competiție vor fi obligate să prezinte teste RT-PCR negative efectuate cu cel mult 48 de ore înaintea fiecărui turneu. Cea mai importantă decizie este cea cu privire la modalitatea de desfășurare a competițiilor. Consiliul Director a hotărât cu unanimitate de voturi că returul LNBM și LNBF se va desfășura la fel ca turul, sub formă de turnee cu câte 2 sau 3 etape.

Iată cum arată hotărârile luate de FRB: „1. Se aprobă cu unanimitate modificarea calendarului de testare din Protocolul Medical FRB după cum urmează – în cazul competițiilor naționale de baschet organizate în spații închise (săli de sport), echipele participante (sportivi, antrenori, membri staff, șofer), precum și oficialii nominalizați pentru meciuri (arbitri, comisari, oficiali masă, statisticieni), vor efectua o testare RT-PCR cu cel mult 48 de ore înainte de data programată pentru începerea turneului (ziua de intrare la hotel în cadrul bulei epidemiologice se consideră data de începere a turneului); 2. Se aprobă cu unanimitate ca returul LNBF și LNBM, ediția 2020-2021, continuă cu același sistem competițional folosit pentru faza tur LNBF și LNBM, cu turnee de câte 2/3 etape; 3. Se aprobă cu unanimitate ca la atribuirea organizării de turnee din faza retur a LNBF și LNBM se va ține cont de următorul aspect – organizarea unui turneu din retur va fi acordată unui alt organizator decât cel din tur (în cazul în care există și alte solicitări). În cazul în care nu există nici o altă solicitare, atunci echipa respectivă, care a organizat turneul în tur, poate organiza și turneul din retur, dacă dorește aceasta."