Schimbare uriaşă pentru echipa care sezonul trecut abia a reuşit să îşi plătească jucătorii şi să obţină licenţa. Dinamo dă acum cel mai mare salariu din Liga 1.

Noua conducere a lui Dinamo, cu Pablo Cortacero în frunte, promite bani şi a reuşit să ademenească jucători din ligi importante ale Europei cu salarii tentante. De aceea, jucători precum Borja Valle sau Juan Camara au ales Dinamo.Valle este cel mai bine plătit dinamovist, cu 33.000 de euro pe lună, dar asta nu înseamnă că restul jucătorilor au salarii mici. Mijlocaşul Janusz Gol câştigă 18.000 de euro pe lună, iar atacantul Adam Nemec 15.000 de euro.

Totuşi, unele obiceiuri vechi mor greu. Toate transferurile făcute în acest sezon de Dinamo au fost făcute la fel ca până acum - pe gratis.

Iar în capătul opus, în Ştefan cel Mare mai e şi cazul lui Valentin Borcea, care primeşte doar 400 de lei pe lună. Următorul pe lista celor mai bine plătiţi jucători din Liga I este Alex Chipciu, cu 28.000 euro/lună. De la FCSB, jucătorul care câştigă cel mai bine este Florinel Coman, cu 17.000 de euro/lună, jumătate din salariul lui Valle.