La meciul cu FCSB, conducerea FC Bihor a readus în atenția celor peste 11.000 de spectatori doi seniori ai fotbalului românesc, Emeric Ienei (86 de ani) și Iosif Vigu (77 ani). În aplauzele întregii asistențe, fostul selecționer și câștigător al Cupei Campionilor Europeni 1986, respectiv unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria Stelei pentru care a evoluat între 1966 - 1979 (404 meciuri şi 34 de goluri), au primit o plachetă personalizată din partea președintelui FC Bihor, George Tătar, în semn de apreciere pentru cariera sportivă.

Prezență mai rară pe stadion din cauza problemelor de sănătate, Emerich Jenei a venit însoțit de nepoata sa, iar la intrarea în teren a fost întâmpinat de doi oficiali ai FCSB, președintele Valeriu Argăseală și președintele CA de la FCSB, Mihai Stoica. Galonatul antrenor nu a mai urcat la tribuna oficială unde avea loc rezervat, preferând să urmărească jocul din teren, dintre cele două bănci de rezerve.

O distincție similară i-a fost pregătită și lui Mihai Neșu, care nu a putut fi prezent la meci.