Etapă ciuntită Astăzi, se vor disputa partidele din cadrul etapei a III-a a Diviziei A-B?rger, o rundă incompletă însă, pentru că trei jocuri, în care sunt angrenate reprezentantele noastre în cupele europene, au fost amânate. Deşi pare incredibil, LPF a "uitat" sau n-a vrut să programeze pentru o altă dată această etapă, deşi se ştia de mult că în această zi se vor disputa meciuri în competiţiile europene. În aceste condiţii, vor avea loc doar cinci partide. O întâlnire atractivă se anunţă cea de la Cluj, unde Rapid vine să-şi păstreze invincibilitatea, iar gazdele doresc să confirme că reuşita din prima etapă n-a fost întâmplătoare. La fel de interesant pare şi meciul din Regie, între boema echipă studenţească pregătită de Dan Petrescu şi colegii lor din Craiova, care par la fel de aerieni în acest început de sezon (cel puţin aşa au demonstrat în runda precedentă, cu Farul). Această din urmă formaţie va avea, la rându-i, un examen dificil, în compania piteştenilor (aceştia au produs una dintre surprizele etapei trecute, câştigând în deplasare în faţa europenei Oţelul), a căror evoluţie a crescut simţitor faţă de campionatul precedent. Fără antrenor, Poli AEK are un meci greu la Bacău, cu un adversar ce a dovedit o formă bună în primele două etape. Liderul surprinzător al primului eşalon, FC Naţional, va încerca să obţină alte trei puncte în ideea de a se menţine în fotoliul de lider, dar bistriţenii au făcut adeseori zile grele bucureştencelor (vezi şi prima etapă, când ardelenii au cam dat dureri de cap Stelei). CFR Cluj - Rapid (ora 18.00, Antena 1) Arbitri: Augustus Constantin (centru) - Zoltan Szekely, Ionel Popa (asistenţi) - Florin Marcu (rezervă); Observatori: Octavian Goga, Ioan Igna Sportul Studenţesc - Universitatea Craiova (ora 18.00, TVR 2) Arbitri: Sorin Corpodean - Florin Hâncu, Marcel Savaniu - Sebastian Captan; Observatori: Florin Halagian, Patriţiu Abrudan Farul - FC Argeş (ora 19.00, netelevizat) Arbitri: Robert Dumitru - Ispas Cojocaru, Claudiu Tripa - Sorin Burloiu; Observatori: Alexandru Boc, George Ionescu FCM Bacău - Poli AEK Timişoara (ora 20.00, Telesport) Arbitri: Anton Heleşteanu - Octavian Şovre, Dumitru Bărgăoanu - Marius Bocăneală; Observatori: Nicolae Dobrin, Gheorghe Moise FC Naţional - Gloria Bistriţa (ora 20.00, Naţional TV) Arbitri: Tiberiu Lajos - Florin Buzărnescu, Gelu Dimaca - Silviu Bogdan; Observatori: Mircea Dancu, Mircea Neşu Partidele Steaua Bucureşti - Apulum Alba Iulia, FC Braşov - Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi - Dinamo Bucureşti au fost amânate.