Nu mai puțin de 9 handbaliști a transferat CSM Oradea în această perioadă precompetițională pentru a putea face față rigorilor primei divizii. Doi dintre aceștia, portarul Adrian Țenghea și pivotul Kovacs Mark, și-au exprimat optimismul cu privire la șansele echipei de a se salva de la retrogradare.

Viitorul titular al postului de portar, internaționalul Adrian Țenghea, a afirmat că principalul motiv pentru care a ales această experiență la Oradea este că a fost dorit cu adevărat la această echipă. „Mi s-a prezentat un proiect foarte frumos și am venit cu inima deschisă la CSM Oradea. A contat faptul că sunt dorit la această echipă, că oamenii au încredere în mine. Am găsit aici condiții foarte bune de pregătire. Va trebui să formăm un grup foarte unit, pentru că ne așteaptă o provocare dificilă. Va fi un sezon greu pentru noi, mai ales la început. Va trebui să luptăm meci de meci pentru a încerca să scoatem cât mai mult de la fiecare partidă. În opinia mea, vor exista oscilații de formă, vom câștiga atunci când nimeni nu se va aștepta, dar putem și să pierdem la fel, pentru că așa este la început, până când echipa se va suda. Îi cunosc pe majoritatea colegilor, am jucat cu sau împotriva lor. Cred că putem forma o echipă capabilă să facă față în Liga Zimbrilor”, a declarat noul portar al CSM Oradea.

„Nu știam că Oradea e un oraș atât de frumos”

De un optimism debordant a dat dovadă jucătorul maghiar Kovacs Mark, cel care are o primă impresie excelentă despre ceea ce a găsit la Oradea. „Mi se pare o echipă profesionistă. Sala în care vom juca arată excelent și sunt foarte optimist că ne vom atinge obiectivul de a rămâne în Liga Națională. Am avut mai multe oferte, dar am ales să joc în România deoarece Liga Națională este un campionat puternic, printre primele 10 din Europa, și am simțit că sunt dorit cu adevărat de această echipă. Am ajuns duminică în Oradea și, mulțumită colegului Szasz Csongor, am făcut un tur al orașului despre care nu știam că e atât de frumos. Primele impresii sunt excelente. Sper să jucăm cât mai bine pentru că atunci cu siguranță vor veni și spectatorii alături de noi. Sunt ferm convins că nu ne vom bate pentru evitarea retrogradării”, a spus handbalistul maghiar care, în Ungaria, a evoluat doar în prima divizie.