Doar un pugilist local a triumfat la "Gongul orădean"
Ediţia a XXIII-a a galei de box "Gongul orădean" s-a încheiat duminică la Sala Sporturilor. Întrecerea a beneficiat şi în acest an de o participare internaţională, pugilişti de la două cluburi maghiare alăturându-se sportivilor autohtoni veniţi de la Arad, Timişoara, Baia Mare, Hunedoara şi Alba Iulia.
Printre cei 52 de participanţi (46 de băieţi şi 6 fete) s-au aflat şi 7 pugilişti orădeni de la CS Crişul, pregătiţi de antrenorul emerit Mikl?s Mihai. Unul dintre ei, Şerban Ban, a boxat sâmbătă, ceilalţi urcând în ring duminică. La categoriile unde s-au înscris mai mulţi pugilişti, participanţii au fost împărţiţi pe perechi, nefiind organizată o finală propriu-zisă. Iată rezultatele înregistrate în partidele programate duminică:
34 kg: Ionuţ Sabău (Crişul), victorie la puncte în faţa lui Florian Dinu (Hunedoara)
45 kg: Marius Bulzescu (Hunedoara), victorie la puncte în faţa lui Grigorie Chifor (Baia Mare).
Ny?ki Ciprian (Astra Arad), victorie la puncte în faţa lui Balla Ferenc (Szolnok).
51 kg: Alex Carpen (Timişoara), victorie la puncte în faţa lui Cristian Diaconescu (Crişul)
54 kg: Koczk?s Krisztian (Szolnok), victorie la puncte în faţa lui Ştefan Coneru (Crişul)
56 kg: Casian Datcu (Astra Arad), victorie la puncte în faţa lui Radu Belenenco (Crişul)
57 kg: Gabriel Lefter (BC Arad), victorie la puncte în faţa lui Moh?csi M?t? (Cegl?d)
Marcel Munteanu (BC Arad), victorie la puncte în faţa lui Viorel Rista (Astra Arad)
Câmpan Adrian (Baia Mare) l-a învins prin abandon pe Vasile Hort (Motorul Arad)
60 kg: Andrei Dărămuş (Alba Iulia), victorie la puncte cu Ioan Brânzan (Crişul)
Flavius Bifea (Timişoara), victorie la puncte în faţa lui R?zm?ves Andrei (Baia Mare)
63 kg: Alexandru Grancea (BC Arad), victorie la puncte în faţa lui Andrei Iliescu (Baia Mare)
90 kg: Sergiu Coroiu (Crişul), victorie la puncte în faţa lui Sorin Ionaşcu (Timişoara)
În finala feminină, arădeanca Floare Lihet (campioană europeană la 52 kg, la competiţia organizată nu demult în Italia) a învins-o la puncte pe băimăreanca Diana Gergely.
"A fost o ediţie reuşită a acestei gale tradiţionale, la care ne-au onorat cu prezenţa numeroşi sportivi din ţară şi străinătate. Sunt puţin decepţionat de prestaţia elevilor mei, care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, însă acest lucru se datorează în mare măsură şi condiţiilor vitrege de pregătire pe care le avem, neavând posibilitatea de efectua o pregătire sprecifică corespunzătoare", a concluzionat Mikl?s Mihai la finalul întrecerii.
Delegatul general al galei a fost arbitrul internaţional AIBA, Alexandru Balaş. Organizatorii mulţumesc şi pe această cale sponsorilor pentru sprijinul acordat în pregătirea şi desfăşurarea evenimentului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.