Un fost fotbalist reprezentativ al fotbalului bihorean şi naţional din anii 70-80 s-a stins ieri din viaţă. Vasile Popa a trecut la cele veşnice la doar 65 de ani, după o lungă suferință.

Născut pe 6 decembrie 1957, în localitatea bihoreană Mihai Bravu,Vasile Popa a început fotbalul în 1976 la Înfrăţirea Oradea, după care a mai activat pe plan judeţean la Minerul Şuncuiuş, Recolta Diosig şi Oţelul Ştei. În 1981 a debutat în Divizia A la Jiul Petroşani, pentru care a evoluat până în 1987, după care s-a transferat la UTA, iar în ultima parte a carierei a jucat în Ungaria, la Haladas.

Fundaş central, Vasile Popa a avut peste 250 de meciuri în prima ligă, cele mai multe (167) în tricoul Jiului Petroșani, unde a purtat şi banderola de căpitan. Tradiţia fotbalistică în familie a fost continuată de fiul său, Mădălin Popa, antrenor la CS Diosig, fost jucător la Dinamo, ARO Câmpulung, FC Bihor, Pandurii Târgu Jiu, Gloria Bistrița, Spartacus Nyiregyhaza, şi de nepotul Luca Popa, fost junior la FC Bihor, CSM Oradea, CAO și Venezia (Italia).

Înmormântarea va avea loc sâmbătă 28 octombrie, de la ora 12:00, de la capela din localitatea Mihai Bravu, unde joi şi vineri este programată slujba de stâlp. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate!