Dornice de revanşă
CSM U Oradea - Rapid Bucureşti
Echipa de baschet feminin CSM Universitatea Oradea întâlneşte, astăzi, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", formaţia Rapid Bucureşti, într-un joc contând pentru etapa a XVI-a a Diviziei A.
Partida nu se anunţă deloc uşoară pentru gazde, mai ales că adversara de astăzi are ascendentul moral al victoriei din tur, un succes conturat destul de greu însă, pe fondul unei căderi de final a orădencelor. Un alt aspect care poate influenţa randamentul echipei orădene îl reprezintă absenţa Danei Tămăşdan, o jucătoare de mare experienţă, cu un aport consistent în obţinerea celor cinci victorii ale orădencelor din acest campionat, care este accidentată. Conştienţi că echipa are nevoie de jucătoare cu experienţă, care au evoluat la cel mai înalt nivel, conducătorii CSM Oradea n-au stat cu mâinile în sân şi au căutat în permanenţă achiziţionarea unor jucătoare care să acopere posturile deficitare. Iată că aceste căutări dau primele roade, de luni pregătindu-se la Oradea o baschetbalistă din Serbia, Mirkov Snezana. Jucătoarea, care poate evolua pe poziţiile 4-5, a jucat până acum în Ungaria şi Slovenia, iar anul trecut a fost legitimată la prim-divizionara Olimpia Bucureşti. Diriguitorii CS Municipal fac eforturi pentru a primi în timp util cartea verde a jucătoarei, astfel încât ea să poată fi pe teren la meciul de astăzi, cu rapidistele. Pentru jocul din această după-amiază, antrenoarele formaţiei orădene, Adriana Niculescu (principal) şi Suzana Onaca (secund), vor miza pe Cristina Moiseev, Monica Nicolaescu, Georgevici Zsuzsanna, Ioana Singur, Raluca Ordean, Nagy Kinga, Meszaros Katalin, Andrea Pop, Andrea Grigoraş, Bianca Maghiar, Ioana Gavra. În etapa a XVI-a se mai dispută partidele: Municipal Târgovişte - Sportul Studenţesc Omnilogic Bucureşti; Someş Tiger Dej - CST Alexandria; Olimpia WB Bucureşti - Magic Sibiu; CET Govora - U MC Cluj-Napoca; ICIM Arad - Naţional Iaşi (80-48), joc disputat în devans.
Clasament
1. Municipal Târgovişte 15 14 1 0 1272-751 29
2. BC ICIM Arad 15 12 3 0 1165-840 27
3. Olimpia WB Bucureşti 15 11 4 0 1185-881 26
4. Sportul Studenţesc 15 10 5 0 1027-952 25
5. CET Govora 15 9 6 0 983-898 24
6. U MC Cluj-Napoca 15 8 7 0 1033-1057 23
7. Rapid Bucureşti 15 7 8 0 1029-972 22
8. CSM U Oradea 15 5 10 0 939-975 20
9. Magic Sibiu 15 5 10 0 858-1077 20
10. CST Alexandria 15 5 10 0 855-1115 20
11. Naţional Iaşi 15 4 11 0 882-1135 19
12. Someş Tiger Dej 15 0 15 0 751-1326 15



Comentarii
Nu există nici un comentariu.