Meciul revanşă dintre Leonard Doroftei şi pugilistul american Paul Spadafora pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF, la categoria semiuşoară, s-ar putea desfăşura la Bucureşti, la sfârşitul lunii octombrie - începutul lunii noiembrie, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Box, Iosif Armaş. "Negocierile sunt încă în desfăşurare, dar sunt convins că meciul va fi la Bucureşti. Data de organizare a partidei depinde, acum, de perioada de refacere a lui Doroftei", a spus Armaş. Leonard Doroftei a declarat, la rândul său, că va accepta să dispute "alte câteva" partide de box, în cazul în care managerii săi vor decide acest lucru. "Dacă Spadafora acceptă să vină în România, o să-l mai bat o dată. Băiatul s-a arătat interesat de revanşă şi cred că trebuie să-l răcorim acum, pentru a-şi aduce aminte de România tot restul vieţii", a spus Doroftei. Premierul Adrian Năstase l-a primit, luni, în cabinetul său de la Palatul Victoria, pe boxerul Leonard Doroftei, campion mondial la categoria semiuşoară, versiunea WBA, şi l-a felicitat pentru meciul disputat, săptămâna trecută, la Pittsuburgh, în compania americanului Paul Spadafora.