Pe raza localităţii Betfia s-a desfăşurat recent evenimentul Crater Bike Fest,  constând în două competiții de ciclism montan, ambele înscrise în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale. Printre protagonişti s-a aflat şi orădeanul Raul Sînza, cel care a câştigat-o pe cea de-a doua şi s-a clasat pe locul al 4-lea la prima.

Cupa Crater XCO UCI C2, aflată la a 7-a ediţie, a avut startul de lângă cariera de piatră de la Betfia, în timp ce a 6-a ediţie a Crater Maraton UCI C3 a avut startul de la centrul „Caii din Vale” din Betfia. De asemenea, competiția Cupa Crater XCO UCI C2 a fost organizată ca și a doua etapă în Cupa Națională de Mountain Bike Cross Country. Întrecerile au fost supervizate de un arbitru italian special delegat de Uniunea Ciclistă Internațională pentru acest eveniment. „Sosit la fața locului, acesta a efectuat inspecția traseului. A fost foarte surprins și foarte încântat de munca organizatorilor, atât marcajele, cât și dificultățile tehnice incluse în traseu respectând toate regulamentele impuse de Uniunea Ciclistă referitoare la organizarea competițiilor internaționale de ciclism montan”, a declarat Dormany Norbert, preşedintele Velo Sport Oradea.

Participanţi din opt ţări

Au luat startul 265 de concurenți veniți din opt țări, de pe trei continente (Austria, Ukraina, Ungaria, Romania, Rusia, Slovacia, Suedia și Statele Unite ale Americii). Pentru primul concurs, participanţii au avut de parcurs un traseu de 4 km cu 250 metri diferență de nivel, cu foarte multe dificultăți tehnice, acesta fiind în acelaşi timp foarte dificil și foarte spectaculos. În funcție de vârstă și nivelul de pregătire, traseul trebuia parcurs de cel puţin 3 ori și de cel mult 7. La a doua competiţie, organizatorii au pregătit un traseu de 27 km cu 550 metri diferență de nivel, fără dificultăți tehnice, accesibil tuturor participanților. În funcție de vârstă și nivelul de pregătire, traseul trebuia parcurs o dată, de două sau de trei ori. Din cauza precipitaţiilor căzute, la indicația arbitrului italian, traseul a fost scurtat până la 23 km.

În ambele zile au fost organizate și concursuri rezervate copiilor şi familiilor pe trasee special destinate doar celor mici. Concurenţii au fost recompensaţi cu echipament complet de ciclism compus din tricou și pantaloni, medalii de participare din acril şi o gustare constând în paste cu sos după eveniment. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu peste 10.000 lei, premii în bani, multe bonuri de cumpărături, produse şi accesorii specifice ciclismului, cupe şi medalii.

La competiția Cupa Crater XCO UCI C2, primii 10 concurenți profesioniști au acumulat puncte internaționale, puncte pe baza cărora se pot califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor.

Primii 10 clasaţi au fost:

1. Zsombor Palumby - Ungaria

2. Matej Ulík - Slovacia

3. Moritz Bscherer - Austria

4. Raul Sînza - România

5. Benedek Borsos - Ungaria

6. Evgenii Evgrafov - România

7. Ondrej Glajza - Slovacia

8. Philipp Wetzelberger - Austria

9. David Cristea - România

10. Attila Malnasi – România

La competiția Crater Maraton UCI C3, primii 5 concurenți profesioniști ar fi acumulat puncte internaționale însă doar 3 au reușit să termine cursa: 1. Raul Sînza – România, 2. Attila Malnasi – România, 3. Cristea David – România.

Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Agenția de Management al Destinației Bihor, Discover Bihor şi Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai.