Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea susține astăzi, de la ora 18.00 (transmis în direct pe facebook și youtube), și mâine, de la ora 17.00 (netransmis), ultimele jocuri de verificare înaintea debutului sezonului oficial. Adversara bihorenilor din Arena „Antonio Alexe” va fi echipa BCM U Pitești.

Formația pregătită de Cristian Achim a susținut în această perioada de pregătire patru partide de verificare, două la Belgrad și alte două la Cluj-Napoca, cu marea rivală, U BT. Cu toate că vorbim despre niște simple amicale cu, într-adevăr, niște adversari puternici, roș-albaștrii au contabilizat înfrângeri pe linie (cu Steaua Roșie Belgrad, FMP Belgrad și U BT Cluj-Napoca). Acest parcurs doar cu eșecuri este unul care trebuie să dea de gândit, dar în același timp nu trebuie omis faptul că au fost doar niște teste de la care a lipsit cea mai importantă piesă, Stephen Holt, înlocuitorul lui Kris Richard. Acesta va lipsi în mod evident și de la primele partide oficiale care vor fi găzduite de Arena „Antonio Alexe”, începând cu 17 octombrie, în turneul de Cupa României.

 

Jocul de astăzi, în direct pe Youtube și Facebook

Clubul CSM Oradea anunță că „în conformitate cu normele legale în vigoare, accesul în Arena Antonio Alexe pentru aceste partide nu va fi permis publicului larg. De asemenea, nici presa nu va avea acces în sală pentru aceste partide”. Discutabilă decizia de a nu permite nici accesul presei dar cel puțin prima partidă va putea fi urmărită în direct pe canalul de youtube și pagina de facebook a clubului într-o producție apropiată de cea pe care o televiziune o poate oferi, mai anunță organizatorii. „Meciul de joi împotriva celor de la BCM U FC Argeș Pitești va fi transmis Live pe YouTube cu începere de la ora 18:00. Și pentru că ne dorim să aveți feelingul unui meci oficial, partida va fi filmată cu multiple camere, va fi asigurat comentariu și producție video profesionistă!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de facebook a CSM Oradea.

 

Prezentarea echipei, în mediul online

Într-o altă ordine de idei, CSM Oradea a anunțat că prezentarea echipei de baschet masculin, pentru viitorul sezon competițional, va fi făcută în mediul online, în data de 16 octombrie (vineri), din cauza perioadei pe care o traversăm și care impune distanțarea fizică. Prima partidă oficială a roș-albaștrilor se va desfășura duminică, 18 octombrie, de la ora 19.00, atunci când adversarea echipei pregătite de Cristian Achim va fi CSM Miercurea Ciuc, în Cupa României. Legat de prezentarea echipei, CSM Oradea anunță printre altele: „Cu această ocazie suporterii vor avea oportunitatea să asiste la lansarea unui clip documentar despre cele trei titluri naționale câștigare de CSM CSU Oradea. Nu vor lipsi interviuri cu protagoniștii marilor succese amintite, rezumate ale meciurilor de referință, precum și prezentarea echipei cu care roș-albaștrii vor aborda noul sezon competițional”.