După 14 ani, a venit momentul reîntâlnirii cu Divizia C
CF Bihorul Beiuş - Someş Gaz Beclean
Stadionul "C.F. Bihorul" îmbracă haine de sărbătoare, aici terminându-se toate lucrările de modernizare. Vestiarele, camerele jucătorilor, sala de protocol, camera arbitrilor, tribunele, băncile de rezerve au fost complet renovate. Delegatul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Ştefan Silaghi (Satu Mare), sosit, ieri, la Beiuş, pentru omologarea stadionului, a avut doar cuvinte de laudă despre felul cum arată baza sportivă, spunându-ne că "divizionara B Unirea Sânnicolau Mare nici nu se poate compara cu baza dumneavoastră."
Ieri după-amiază, la ora jocului, a avut loc ultima şedinţă de antrenament a beiuşenilor, practic un meci-şcoală cu echipa a doua a clubului, participantă în Campionatul Judeţean.
Formaţia probabilă, pe care o va arunca în luptă prof. Rudi Kovacs şi Petre Blajovici, ar fi următoarea: Bonta, Ursuţ, Carţiş, Ganea (cpt.), Pavel, Ţirban, Luca, Iancu, Boldor, Paul Luca, Rif. În acest caz, pe banca de rezerve ar putea lua loc Vlad Silaghi, Radu, Avram, Bârda, David, Nicolae şi Morar.
Căpitanul beiuşenilor Remus Ganea, cel mai galonat fotbalist din istoria forbalului beiuşean, mi-a declarat în exclusivitate: "Puteam pleca la Brăila sau Mioveni, dar am dorit din suflet să ajut Beiuşul meu în Divizia C. Am făcut antrenamente la sânge şi aşteptăm primul nostru meci cu mare încredere. Va fi o partidă deosebit de dificilă, dar, cu ajutorul publicului, vom învinge."
Partida cu Someşul Gaz Beclean va începe la ora 17.00 şi va fi arbitrată de Istvan Kovacs - la centru; Constantin Por (ambii din Satu Mare), Csaba Glazer (Poiana Codrului) - asistenţi.
Biletul, în care este inclus şi programul de meci, costă 20.000 lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.