Antrenorul interimar Florin Fărcaş a fost, ieri, protagonistul obişnuitei conferinţe de presă de dinaintea meciurilor oficiale. Fostul secund al lui Kiss Alexandru a susţinut că alta va fi faţa echipei în partida de mâine, cu Corvinul Hunedoara. Fărcaş promite o schimbare de atitudine din partea jucătorilor bihoreni. "La meciul de la Hunedoara se vor schimba datele problemei. Echipa va arăta cu totul altfel din punct de vedere al mentalităţii, al dorinţei de a juca. Dacă în precedentele meciuri FC Bihor a părut o formaţie bătrână şi lentă, acum va fi mult mai agresivă şi mai determinată", susţine tânărul tehnician orădean, în vârstă de 34 de ani. Acesta a precizat şi principalul motiv pentru un posibil reviriment al "roş-albaştrilor". "La orice schimbare de antrenor, unii jucători vor să demonstreze că pot mai mult şi că merită o atenţie mai mare", consideră antrenorul. În ciuda faptului că este apropiat ca vârstă de jucători, Fărcaş crede că va reuşi să aibă controlul asupra acestora. "N-am crezut că voi ajunge aşa de repede să am atribuţii de antrenor principal, dar sunt convins că mă voi impune în faţa jucătorilor. Doresc să fie un respect reciproc între noi, dar dacă nu se va întâmpla acest lucru, voi tăia în carne vie". Florin Fărcaş nu a ascuns faptul că se consultă des cu fostul antrenor al grupării bihorene, Ion Marin, în prezent director tehnic la Farul Constanţa. "Fiind un antrenor tânăr e normal să mă consult cu specialişti cu experienţă în domeniu. Nu ascund că am colaborat tot timpul cu Ion Marin", a dezvăluit Fărcaş.