Echipele de baschet orădene, aproape de calificare
Municipiul Cluj-Napoca a fost gazda, la finele săptămânii trecute, turneului zonal de baschet pentru echipe de liceu. Liceul cu Program Sportiv "Bihorul", campioana judeţeană la băieţi, şi Colegiul Tehnic "Traian Vuia", campioana judeţeană la fete, au avut comportări foarte bune, clasându-se pe locurile doi, respectiv trei, în ierarhia finală, ratând la mustaţă calificarea la turneul final. Băieţii, pregătiţi de prof. Alin Cureş, au abordat cu multă ambiţie întâlnirile, conştienţi că nu au decât de câştigat, dacă obţin rezultate bune. Şi le-au obţinut, prin eforturile şi dăruirea tuturor componenţilor echipei, învinşi doar într-un singur meci de puternica formaţie din Cluj-Napoca. Orădenii au învins echipele din Satu Mare (55-54), Zalău (50-33), Bistriţa (79-46), Sighetu Marmaţiei (68-64), pierzând doar în faţa experimentatei formaţii clujene, scor 58-81. În urma acestor rezultate, LPS Bihorul s-a clasat pe locul doi în clasamentul final, după Cluj, poziţie onorantă, dar insuficientă pentru calificarea la turneul final. Şi-au adus contribuţia la aceast succes Kiss Adam, Gabriel Corb, Lazar Laszlo, Marius Româneac, Sebestyen Zoltan, Toth Adam, Mihai Bidilean, Demjen Gabor. Şi echipa Colegiului Tehnic "Traian Vuia" a fost aproape de calificare, însă acelaşi obstacol care i-a împiedicat pe băieţi a frânat şi ascensiunea orădencelor spre o fază superioară. Formaţia orădeană, pregătită de prof. Alin Pop, cu un lot bazat pe experienţa şi valoarea Ioanei Singur, Monicăi Erdei şi Alinei Curpaş (trei jucătoare de divizia A), dar şi pe ambiţia şi spiritul de echipă al celorlalte echipiere - Ioana Şagău, Nicoleta Mocuţa, Carmen Chiş, Paulovits Enik?, Adriana Benţan, Banoczi Cosmina, Cristina Porstner - a câştigat două partide, cu CN "George Coşbuc" Năsăud (72-18) şi cu CN "Vasile Lucaciu" Baia Mare, cedând în faţa echipei CN "George Coşbuc" Cluj-Napoca (25-43) şi a Liceului Sportiv Satu Mare (39-54). Trebuie menţionat faptul că cea mai bună jucătoare din lot, Ioana Singur, o baschetbalistă de mare perspectivă, titulară şi în formaţia de divizie A, s-a accidentat înaintea turneului, entorsa suferită obligând-o să joace doar la jumătatea capacităţii sale. Poate că dacă ar fi fost în plenitudinea forţelor şi evoluţia echipei şi locul ocupat în final ar fi fost altele. Orădencele au terminat turneul pe poziţia a treia şi aşteaptă sezonul următor cu ambiţii sporite, dornice de revanşă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.