Erik Lincar după eșecul cu Steaua - „Rămânem o echipă naivă”
Revenit pe banca tehnică după două etape de suspendare antrenorul principal al FC Bihor Oradea, Erik Lincar, a remarcat stilul speculativ al CSA Steaua și greșelile individuale ale jucătorilor săi.
„Consider că a fost un joc echilibrat, în care ambele echipe și-au creat ocazii. Noi, din nou, am avut multe șanse de a marca, dar, din păcate, suferim la capitolul pragmatism. Fotbalul se joacă pe goluri, iar noi am reușit doar unul, insuficient pentru un rezultat pozitiv. Îmi felicit jucătorii pentru efort și pentru modul în care au interpretat jocul ca idee. Din păcate, în multe momente am făcut prea multe greșeli personale, am pierdut mingi simple și am greșit pase ușoare. Nu cred că am fost cu nimic mai prejos decât Steaua”, a declarat Erik Lincar.
Tehnicianul s-a arătat nemulțumit de erorile din defensivă. „Dacă eram un pic mai atenți în defensivă, probabil se schimba rezultatul. În play-off sunt echipe foarte solide și pragmatice, care pot marca din puține ocazii. Noi, din păcate, rămânem o echipă naivă în anumite momente și trebuie să fim mai eficienți dacă vrem mai multe puncte. Poate la unii jucători s-a văzut un pic de oboseală, dar, per total, am fost mulțumit de joc și de situațiile create. Ne-a lipsit uneori tăria în execuții, am șutat de multe ori pe direcția portarului. Totuși, echipa a muncit, s-a dăruit, dar avem nevoie și de mai multă calitate în anumite momente”, consideră Lincar.
Antrenorul orădean este de părere că FC Bihor rămâne bine plasată în lupta pentru al doilea loc de baraj, mai ales că mai are de disputat patru meciuri acasă și doar două în deplasare. „Rămâne aceeași situație. Ne vom duela cu Chindia pentru a încerca să fim în fața lor și să prindem locul de baraj. Diferențele sunt încă recuperabile. Mă bucur că urmează mai multe meciuri acasă. În următoarele etape vom avea mai multe jocuri pe teren propriu și îmi doresc să păstrăm energia bună, să marcăm mai mult și să avem publicul alături de noi. Nu le pot reproșa jucătorilor lipsa de atitudine sau dorință”, a conchis Erik Lincar.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.