Eşec previzibil al campioanei
În primul ei meci în grupele Ligii Campionilor, campioana României, Unirea Urziceni, a fost învinsă cu 2-0, în deplasare, de FC Sevilla. Echipa lui Dan Petrescu s-a dovedit vulnerabilă în defensivă, plătind tribut lipsei de experienţă, erorile din apărare fiind speculate prompt o dată de vulpoiul Luis Fabiano, iar apoi de Renato.
În prima jumătate a întâlnirii, ialomiţenii au rezistat eroic, defensiva reuşind să dejoace majoritatea atacurilor gazdelor. Iar atunci când defensiva a fost depăşită, a ieşit la rampă portarul Arlauskis, un adevărat înger păzitor al buturilor echipei din Urziceni. Timoraţi, lipsiţi de experienţa marilor partide europene, oaspeţii n-au contat în atac, singura ocazie cât de cât periculoasă fiind irosită de Bilaşco. În schimb, vulpoiul Luis Fabiano a speculat imediat o mică neatenţie a defensivei oaspeţilor, înscriind în prelungirile primei reprize cu un şut plasat. După pauză, tot ibericii au fost la conducerea ostilităţilor, ratând alte câteva ocazii bune de a-şi majora avantajul de pe tabelă. N-a făcut-o însă Renato, care în minutul 70 a reluat din apropiere şi a stabilit scorul final. Chiar dacă a pierdut, Unirea Urziceni nu s-a făcut de râs la debutul ei în Liga Campionilor, iar evoluţia destul de bună în compania unei echipe de calibru, în fapt favorita principală a grupei, lasă speranţe că ialomiţenii pot spera dacă nu la locul II, măcar la o calificare în optimile Europa League.
Grupa G:
FC Sevilla - Unirea Urziceni 2-0 (1-0)
Marcatori: L. Fabiano 45+1, Renato 70
Sevilla: Palop - Sergio Sanchez, Squillaci, Escude, Navarro - Jesus Navas, Zokora (76 Lolo), Renato, Capel (56 Perotti) - Luis Fabiano, Kanoute (63 Negredo). Antrenor: Manolo Jimenez.
Unirea: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Mehmedovici, Brandan -Ricardo (81 Onofraş) - S. Frunză, T. Bălan (65 S. Paraschiv), Apostol, D. Varga (73 Semedo) - Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonaşe galbene: Zokora 72 / Mehmedovici 10, S. Frunză 26, Maftei 31, Galamaz 54.
Arbitri: Matteo Simone Trefoloni - Cristiano Copelli, Massimiliano Grilli - Christian Brighi (toţi Italia).
Delegat UEFA: Michel Pralong (Elveţia).
Observator pentru arbitri: Keith Stuart Hackett (Anglia).
VfB Stuttgart - Glasgow Rangers 1-1 (1-0)
Marcatori: Pogrebnyak 18 / Bougherra 77
Clasament
1. Sevilla 1 1 0 0 2-0 3
2. Rangers 1 0 1 0 1-1 1
3. Stuttgart 1 0 1 0 1-1 1
4. Urziceni 1 0 0 1 0-2 0
Etapa viitoare (29 septembrie): Unirea Urziceni - VfB Stuttgart; Glasgow Rangers - FC Sevilla.
Marius CIOBOTA
Text foto: Luis Fabiano (în alb) şi-a făcut din nou datoria şi a punctat într-un moment delicat traversat de echipa sa
cod pralong17
2600 c.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.