Etapă cu meciuri grele pentru bihoreni - Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei, implicate în derby-uri
Toate echipele bihorene din Liga a III-a au oponenţi incomozi în etapa de la sfârşitul acestei săptămâni. Lotus Băile Felix este implicată în derby-ul rundei a 7-a, cu liderul Minaur Baia Mare, dar cap de afiş este şi jocul Crişului Sântandrei de pe terenul celei de-a doua clasae, SCM Zalău. Meci greu are şi CS Bihorul Beiuş acasă cu o pretendentă la promovare, Sănătatea Cluj, dar şi Transilvania Sport Academy în fieful revelaţiei Viitorul Cluj.
Singura echipă neînvinsă din serie, Lotus Băile Felix, are un test dificil cu Minaur, cu care are un golaveraj similar (14-6), însă băimărenii au un punct mai mult. Echipa bihoreană vine după trei remize, dar are argumente să spere la un rezultat pozitiv în faţa unui adversar cu pretenţii.
La Zalău se vor afla faţă în faţă două grupări care traversează o perioadă fastă. După un început slab de campionat, zălăuanii s-au reabilitat, bifând trei succese la rând, în timp Crişul Sântandrei are un moral bun după o victorie şi un egal săptămâna trecută.
Fără victorie de trei etape, CS Bihorul Beiuş caută să revină pe linia de plutire cu Sănătatea Cluj, formaţie incomodă, cu pretenţii la primele locuri, dar cu rezultate sub aşteptări până acum.
După primul punct stagional, Transilvania speră să puncteze şi cu Viitorul Cluj, dar îî va fi greu să obţină un rezultat pozitiv cu o echipă în ascensiune, care şi-a depăşit condiţia în acest început de campionat.
Vineri, 2 octombrie, ora 15.00:
Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare
Academica Recea – CSM Sighetu Marmației
Viitorul Cluj – Transilvania Sport Academy
Unirea Dej – Unirea Tășnad;
Sâmbătă, 3 octombrie, ora 15.00:
SCM Zalău – Crișul Sântandrei
CS Bihorul Beiuș – Sănătatea Cluj.
CLASAMENT
1. Minaur Baia Mare 6 4 1 1 14-6 13
2. SCM Zalău 6 4 1 1 11-3 13
3. Lotus Băile Felix 6 3 3 0 14-6 12
4. Crişul Sântandrei 6 3 1 2 10-9 10
-------------------------------------------------------------------------------
5. Viitorul Cluj 6 2 3 1 12-7 9
6. Sănătatea Cluj 6 2 3 1 9-4 9
7. Academica Recea 6 3 0 3 13-14 9
8. CSM Sighet 6 2 2 2 9-7 8
9. Bihorul Beiuş 6 2 2 2 6-6 8
10. Unirea Dej 6 1 1 4 4-11 4
---------------------------------------------------------------------------------------------
11. Unirea Tăşnad 6 0 2 4 2-15 2
12.Transilvania Sport Academy 6 0 1 5 4-20 1



Comentarii
Nu există nici un comentariu.