Europa League - Calificare de senzaţie obţinută de Dinamo
S-au calificat cu ceva emoţii
CFR Cluj - FK Sarajevo 2-1 (1-0)
Formaţia feroviară clujeană a reuşit să-şi valorifice avantajul terenului propriu şi să câştige meciul retur cu bosniacii de la Sarajevo, scor 2-1. Cum în tur a fost egal, 1-1, echipa din Gruia s-a calificat în grupele Europa League.
Rezultatul din tur conferea prima şansă de calificare echipei clujene şi, după felul cum au decurs ostilităţile în prima repriză, cu reuşita vârfului ivorian Yssouf Kone din minutul 40, părea puţin probabil ca elevii lui Conceicao să aibă ceva emoţii. Mai mult, al doilea gol al gazdelor, înscris de fundaşul Gabi Mureşan (minutul 69), lămurea aproape total ecuaţia calificării, însă golul înscris de bosniaci (Avdici a înscris cu mâna, dar arbitrul a validat reuşita) a aprins finalul, gazdele aşteptând cu emoţii fluierul de final care le-a consfinţit o calificare totuşi meritată în grupele Europa League.
CFR: Nuno Claro - Tony, Cadu, Mureşan, Panin - Juan Culio, Dani, Peralta (88 Traore), Dubarbier (90+4 Buş) - Y. Kone, Nei (62 Mara). Antrenor: Antonio Conceicao.
Sarajevo: Alaim - Rizanovici, Edin Dudo, Torlak, Belosevici (55 Skoro) - Muminovici, Ihtiarevici (80 Pliska), Maksumici, Hadzici - Dzakmici, Jahovik (71 Avdici). Antrenor: Mehmed Janjos.
Cartonaşe galbene: Tony 32, Dubarbier 66 / Maksumici 39, Avdici 90+4.
Spectatori: 10.800.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat după meciul câştigat de echipa ardeleană, scor 2-1, cu FK Sarajevo, ce a dus la calificarea formaţiei clujene în grupele Ligii Europa, că partida de joi a fost una de "infarct", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Era normal să suferim, eu am anticipat înainte de meci că va fi un meci foarte greu, şi antrenorul a spus-o. Adversarii şi-au amânat ultima etapă din campionat şi au venit mai proaspeţi şi de aceea au început mai bine meciul. Noi ne-am revenit după golul lui Kone, care este un mare jucător. A fost un meci de luptă, de bătaie, de infarct. Acum în grupe putem să ne calificăm mai departe. Putem să ieşim din grupe, avem valoare. Am demonstrat-o. Sunt convins că o să jucăm bine la fel ca şi anul trecut în grupele Ligii Campionilor", a precizat Mureşan. Conducătorul formaţiei clujene a făcut o referire şi la adversarii cu care va juca Unirea Urziceni, în grupele Ligii Campionilor în urma tragerii la sorţi de joi: "Grupa Unirii Urziceni mi se pare mai uşoară decât a noastră de anul trecut. Au şanse", a punctat Mureşan.
Vasluienii au cedat la scor de forfait
AEK Atena - FC Vaslui 3-0 (0-0)
Aşa cum mulţi anticipaseră, formaţia vasluiană a ratat calificarea în grupe, după ce a pierdut returul de la Atena, cu AEK, la un scor de forfait. Succesul la limită din tur, 2-1, s-a dovedit insuficient pentru a le permite elevilor pregătiţi de Cristi Dulca să obţină un succes istoric.
Prima repriză a fost echilibrată, atât grecii, cât şi vasluienii având şanse de a deschide scorul. Tabela a rămas însă imaculată, iar după pauză, impulsionaţi de un public vulcanic, grecii s-au dezlănţuit şi au perforat de trei ori poarta moldovenilor, suficient pentru a-şi asigura biletele pentru faza grupelor. Golurile grecilor au fost marcate de Manduca 59 şi Scocco 74, 79.
AEK: Saja - Araujo, Majstorovici, Geraldo, Juanfran - Kafes (72 Nsaliwa), Leonardo (67 Tachtsidis), Manduca, Makos - Scocco (85 Karabelas), Blanco. Antrenor: Dusan Bajevici.
Vaslui: Kuciak - Buhuş, Zubar, Farkas, Bălace - Pavlovici, Zmeu (70 R. Costin) - Ljubinkovici (78 P. Jovanovici), Wesley, Gerlem - Temwanjera. Antrenor: Cristian Dulca.
Cartonaşe galbene: Araujo 41, Majstorovici 62 / Pavlovici 45, Ljubinkovici 77
Antrenorul FC Vaslui, Cristi Dulca, a declarat, joi, că formaţia moldoveană a făcut greşeli şi a fost penalizată, la meciul cu AEK Atena, pierdut cu scorul de 0-3, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei, informează presa greacă.
"Ştiam că va fi foarte greu. Ne-am propus să înscriem, dar nu am reuşit. Am făcut greşeli şi am fost penalizaţi. La acest nivel, numai cu noroc reuşeşti dacă nu înscrii. Experienţa internaţională a gazdelor s-a văzut. Am vrut să ne facem jocul nostru, am avut ceva şanse la 0-0, dar din moment ce n-am înscris, era dificil să sperăm", a declarat Dulca.
Au reuşit imposibilul
Slovan Liberec - Dinamo Bucureşti 0-3 (0-1), 8-12 după lovituri de departajare
Una dintre cele mai spectaculoase răsturnări din istoria competiţiilor europene intercluburi a reuşit joi seară Dinamo Bucureşti. În meciul tur, Dinamo a pierdut pe teren scor 0-2, însă, din cauza incidentelor în care au fost implicaţi fanii dinamovişti, UEFA a decis ca gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare să piardă meciul la "masa verde" cu scorul de 0-3.
Deşi aproape nimeni nu mai credea într-o minune, aceasta s-a produs, iar Dinamo a realizat imposibilul, reuşind să egaleze scorul la general, iar după loviturile de departajare, câştigate cu 9-8, şi-a asigurat prezenţa în grupele Europa League. Golurile dinamoviştilor au fost marcate de A. Cristea 3 şi M. Niculae 58, 82.
La penaltiuri au înscris M. Niculae, Boştină, Torje, Cl. Niculescu, Moţi, D. Grigore, D. Kone, Diabate, Molinero - pentru Dinamo, Papousek, Blazek, Vacha, Holenak, Vulin, Dejmek, Dockal, Gebre Selassie - pentru Slovan. Au ratat Zicu (Dinamo), respectiv Gecov şi Liska (Slovan).
Slovan: Hauzr - Gebre Selassie, Holenak, Dejmek, Vulin - Gecov, Corici (88 Papousek), Dockal, Nezmar (62 Vacha), Liska - Kerici (74 Blazek). Antrenor: Ladislav Skorpil.
Dinamo: Matache - Molinero, D. Grigore, Moţi, Diabate - Ad. Cristea (65 Torje), D. Kone, Boştină, Zicu - Dănciulescu (46 M. Niculae), An. Cristea (77 Cl. Niculescu). Antrenor: Dario Bonetti.
Cartonaşe galbene: Corici 49, Vacha 71, Blazek 90+3, Vulin 105+1 / Moţi 52, Diabate 75, Zicu 76, M. Niculae 79.
Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, joi seară, că echipa dinamovistă a realizat o performanţă unică în istoria fotbalului românesc, după ce a reuşit calificarea în grupele Ligii Europa, în urma loviturilor de departajare, informează Sport.ro.
"Este ceva unic în istoria fotbalului românesc. Am câştigat în deplasare, pe terenul unei echipe puternice. Dinamo putea să câştige şi cu 5-0. Este un joc care va rămâne în istoria fotbalului european", a declarat Dinu la Sport.ro.
S-au calificat fără emoţii
Saint-Patrick's Athletic - Steaua Bucureşti 1-2 (0-0)
Învingătoare în meciul tur cu 3-0, Steaua n-a avut emoţii în returul cu irlandezii, însă meteahna mai veche a roş-albaştrilor, automulţumirea, i-a făcut să transpire puţin în repriza a doua, când au fost siliţi să alerge după egalare, reuşind pe final să câştige un meci în care era clar favorită.
La fel ca şi în meciul de la Motherwell, steliştii au jucat cu frâna trasă în prima repriză, încheiată cu un scor alb. La reluare, gazdele au atacat mai consistent şi au reuşit să deschidă scorul, prin O'Connor (min. 57), care a profitat de gafa lui Tudose. Pentru Steaua a egalat mijlocaşul Bănel Nicoliţă, în minutul 80. Nicoliţă a profitat de o eroare în apărarea gazdelor, a recuperat mingea pasată iniţial de Surdu şi l-a învins pe Rogers. Golul victoriei steliste a fost înscris de Răzvan Ochiroşii, în minutul 89. Echipa "roş-albastră" a pornit un contraatac finalizat de Ochiroşii după o pasă a lui Surdu care l-a lăsat cu poarta goală. Steaua a încheiat campania de calificare pentru grupele Ligii Europa cu şase victorii. Steaua a învins formaţia din Ungaria, Ujpest FC, scoruri 2-0 şi 2-1, echipa scoţiană Motherwell, 3-0 şi 3-1, şi gruparea irlandeză St. Patrick's Athletic, 3-0 şi 2-1.
St. Patrick: Rogers - Lynch, Harris (86 Gavin), Partridge, Stevens (46 Ryan)- Cawley - Guy, Byrne (79 Dempsey), O'Connor - O'Brien, Quigley. Antrenor: Jeff Kenna.
Steaua: Zapata - Golanski, Tudose, Ghionea, Ninu - Onicaş - Szekely (86 Ochiroşii), A. Ionescu, 10. Grzelak (57 Nicoliţă) - B. Stancu (79 Stancu), Bibişkov. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Tehnicianul Cristiano Bergodi a declarat, după victoria formaţiei FC Steaua, scor 2-1, în deplasare, cu Saint-Patrick's Athletic, ce a dus la calificarea Stelei în grupele Ligii Europa, că această performanţă este cu atât mai meritorie cu cât a fost obţinută cu o echipă tânără.
"Sunt foarte fericit pentru victorie şi pentru calificare. Am demonstrat că am făcut o performanţă destul de frumoasă cu o echipă tânără, aflată în reconstrucţie. Am încredere în jucătorii mei, deoarece formăm un grup unit şi foarte puternic. Conducătorii Stelei şi suporterii trebuie să fie mulţumiţi de faptul că o echipă aşa de tânără a reuşit şase victorii consecutive în cupele europene", a punctat Bergodi, citat de Steauafc.com. Tehnicianul italian a fost impresionat de numărul mare de fani stelişti veniţi să-şi încurajeze echipa favorită, în meciul de joi, din deplasare, împotriva formaţiei irlandeze: "M-au impresionat suporterii veniţi la meci. Am rămas uimit şi nu-mi venea să cred cât de iubită poate fi Steaua în toata Europa. Contează foarte mult şi faptul că suntem în prima urnă valorică la tragerea la sorţi. Este important că sunt mai multe echipe româneşti calificate în cupele europene, deoarece acest lucru ajută fotbalul autohton. Grupele Ligii Europa vor reprezenta o experienţă foarte bună pentru tinerii noştri jucători. Le dedic victoria fanilor".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.