Eveniment caritabil „Toţi pentru Cipri” pe 17 martie - Test de solidaritate la meciul Crişul Aleşd - Old-Boys FC Bihor
Suflarea fotbalistică și sportivă bihoreană este așteptată să dea un exemplu de solidaritate pe 17 martie, la Aleșd, pentru un împătimit al fotbalului, Ciprian Fogarași, care trece printr-un moment de cumpănă al vieții. Foști sau actuali fotbaliști, reprezentativi sau mai puțini cunoscuți, dar cu suflet mare și-au anunțat prezența la evenimentul caritabil „Toți pentru Cipri”.
Fost jucător la Crișul Aleșd, IS Câmpia Turzii și UM Timișoara, Ciprian Fogarași a revitalizat în ultimii ani activitatea clubului său de suflet, atât la nivel juvenil, cât şi de seniori din postura de președinte-antrenor. Energic, ambițios, neobosit, Ciprian a aflat luna trecută că trebuie, la 47 de ani, să lupte și pentru viață. O luptă dură, costisitoare, cu boala, pe care cu optimismul său, cu tăria sufletească, cu credinţă și cu susținerea semenilor trebuie să o câștige.
Jocul caritabil Crişul Aleşd - Old-Boys FC Bihor, la care se va intra pe baza unei donații, este un prilej pentru a ne exprima atașamentul față de un om dedicat fotbalului, aflat în febrilitatea meciului vieții.
Până acum, la eveniment au confirmat participarea invitați precum Claudiu Keșeru, Viorel Domocoș, Adrian Popa, Cristian Dulca, Valentin Velcea, Zeno Bundea și cu siguranță că în zilele următoare vor apărea și alte nume binecunoscute iubitorilor fotbalului. Meciul din 17 martie, de pe Stadionul Crişul, va începe la ora 15.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.