Experiment reuşit, după pauză: Motherwell - Steaua Bucureşti 1-3 (1-0)
Steaua Bucureşti a învins, joi, în deplasare, scor 3-1 (0-1), formaţia scoţiană Motherwell, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în play-offul competiţiei, după ce s-a impus şi în tur, scor 3-0.
Marcatori: Forbes 17 / Petre Marin 55 - 11 m, Bogdan Stancu 67 şi 84.
Motherwell: Ruddy - Hammell, Craigan, Hutchinson, Reynolds (59 Humphrey) - Coke (71 Jennings), Murphy (60 McHugh) - O'Brien, Forbes, Slane - Sutton. Antrenor: Jim Gannon.
Steaua: Zapata - Ninu, Eugen Baciu, Ghionea (76 Tudose), Petre Marin - Onicaş (81 Alexandru Iacob) - Nicoliţă, Andrei Ionescu, Grzelak - Bogdan Stancu, Bibişkov (62 Ochiroşii). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Forbes / Andrei Ionescu, Ninu.
Arbitru de centru: Carlos Clos Gomez (Spania).
Succesul categoric din tur şi apropierea derby-ului cu CFR Cluj-Napoca, din Liga I (programat mâine), l-au determinat pe antrenorul Cristiano Bergodi să trimită în teren un prim "11" în care s-au regăsit câşiva jucători care de obicei sunt rezerve. Experimentul lui Bergodi a fost bine contracarat de scoţieni, cel puţin în prima jumătate a jocului. Gazdele au deschis scorul în minutul 17, mijlocaşul Forbes trimiţând în plasă, după un şut fără preluare de la marginea careului de 16 m (1-0).
Aşa cum s-a întâmplat şi în alte partide, Steaua a arătat o altă "faţă" după pauză, preluând "frâiele" jocului. În minutul 55, Bogdan Stancu a fost faultat în careu de O'Brien, penalty-ul dictat de "centralul" Gomez fiind transformat de veteranul Petre Marin (1-1). Golul serii a fost reuşit de Bogdan Stancu, în minutul 67, şutul acestuia de la circa 25 m trimiţând balonul sub transversală, într-un moment în care portarul Ruddy era puţin ieşit din poartă (1-2). Bogdan Stancu a reuşit "dubla", în minutul 84, el trimiţând în dreapta lui Ruddy, după o acţiune a lui Nicoliţă (1-3).
Atacantul bulgar Krum Bibişkov s-a aflat la primul meci din postura de titular la Steaua, în timp ce portarul columbian Robinson Zapata şi fundaşii Alexandru Tudose şi Alexandru Iacob au bifat prima prezenţă în tricoul "roş-albastru" într-un meci oficial din actualul sezon.
Aşadar, debutul sezonului oficial 2009-2010 este foarte reuşit pentru Steaua, "roş-albaştrii" câştigând toate cele cinci jocuri disputate până acum.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.