CSM Oradea continuă să defileze în Seria D a Diviziei A la handbal masculin. Ieri, la Arena "Antonio Alexe", echipa pregătită de Sebastian Tudor a obţinut a şasea victorie, din tot atâtea partide disputate, învingând cu 47-30 (25-14), echipa HCM Bistriţa.

 

Meciul a fost fără istoric, fiind dominat de la început şi până la sfârşit de echipa orădeană. Gazdele s-au distanţat încă din prima repriză, pe care au încheiat-o cu un avantaj de 11 goluri, scor 25-14. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe a permis antrenorului Sebastian Tudor să ruleze întreg lotul avut la dispoziţie.

CSM Oradea: Leu, Gale (portari), Pater 3 goluri, Manea 3, Lela 1, Taşcă 2, Mateiaş 8, Munea 7, Iştoc 5, Oşvat 3, Ferenţ 9, Roauă 1, Simeria 5, Macavei (jucători de câmp).