Farcău a primit dezlegarea
Lotus Băile Felix continuă pregătirile pentru meciul din Cupa României, programat miercuri, 21 iulie. Antrenorul Lucian Ciocan a dorit ca echipa să dispute, azi, un joc de verificare, însă, nu s-a găsit nici un adversar disponibil, s-a luat decizia ca jucătorii să efectueze programul normal de antrenament prevăzut pentru această săptămână. Tehnicianul doreşte ca până la întâlnirea cu Mobila Şimleu Silvaniei clubul să-i poată legitima pe fotbaliştii aflaţi în probe, excepţie făcând doar Kent, care va mai fi urmărit în câteva jocuri, pentru a se putea lua o decizie în privinţa lui. Formaţia din Cihei a rămas fără una dintre componentele sale de bază, Stelian Farcău primind acceptul conducerii pentru a evolua la Olimpia Salonta. "Este o pierdere importantă pentru noi, însă, am urmărit, în primul rând, interesele jucătorului, care va putea evolua în condiţii mai bune. Steli a venit şi ne-a ajutat la nevoie, iar conform înţelegerii avute cu conducerea, el putea pleca în cazul în care primea o ofertă superioară, faţă de condiţiile pe care le puteam oferi noi" a precizat Lucian Ciocan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.