FC Argeş – CSM CSU Oradea - Deplasare complicată pentru „roş-albaştri”
Primele două clasate din Conferinţa B a Ligii Naţionale de baschet masculin închid etapa a 13-a cu meciul direct de la Piteşti. FC Argeş şi CSM CSU Oradea se duelează în această seară, de la ora 18.00, într-un joc transmis de Digi Sport 2 și Prima Sport 2 şi de platforma online FRB TV (YouTube).
Se vor afla faţă în faţă două formaţii în formă, cu acelaşi număr de victorii (9), orădenii având un eşec, faţă de două înfrângeri ale piteştenilor. Cu nouă succese consecutive în întrecerea internă, dintre care cinci în deplasare, CSM înfruntă un adversar redutabil pe teren propriu, pe care a câltigat toate cele cinci jocuri de campionat. Totuşi, în runda precedentă, FC Argeş a dat semne de slăbiciune, pierzând în faţa nou promovatei CS Vâlcea, scor 69-73.
Partida din această seară are o importantă mai mare decât meciurile în compania unor adversari mult mai slab cotaţi. Ca şi calificate în Top 10, CSM CSU şi FC Argeş vor avansa în faza următoare cu rezultatele înregistrate în prima fază din sezonul regulat în compania echipelor clasate pe locurile 1-5 în propria conferință.
„Jucăm în compania echipei care se află pe același loc cu noi. Este foarte clar că ne așteaptă un meci important, deoarece rezultatul înregistrat la Pitești va conta în faza a 2-a din Liga Națională. Asta e cert. Desigur, vom încerca să câștigăm, așa cum ne dorim la fiecare meci”, a afirmat antrenorul Cristian Achim, care nu va putea conta pe Nikola Markovic, accidentat de mai mult timp, și Jonathan Arledge, care acuză o problemă de sănătate mai nouă, în timp ce Erick Neal, este incert.
În tur, la Oradea, CSM-ul s-a impus cu scorul de 78-74. CSM-ul dispută cel de-al 22-lea meci oficial în acest sezon, în timp ce FC Argeș Pitești este la susţine cea de-a 14-a partidă stagională.
Rezultatele celorlalte meciuri disputate în etapa 13: CSM Constanţa – CS Vâlcea 81-58
CSM Târgu Mureş – CSM Focşani 87-58
SCMU Craiova – CSU Sibiu 76-79.
Clasament – Conferinţa B
1. FC Arges Piteşti – 20 puncte (9 victorii – 2 înfrângeri)
2. CSM CSU Oradea - 19 puncte (9/1)
3.CSM Targu Mures -18 puncte(7-4)
4. BC CSU Sibiu – 17 puncte (6-5)
5. CSM Constanţa - 17 puncte (6-5)
-----------------------------------------------------------
6. CS Valcea 1924 - 15 puncte (4-7)
7. SCMU Craiova - 14 puncte (4-6)
8. CSM Petrolul Ploieşti - 14 puncte (3-8)
9. CSM 2007 Focşani – 13 puncte (1-11).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.