FC Bihor – ASA Târgu Mureş 1-1 (1-0) - Alt meci, aceleași greșeli
FC Bihor n-a învăţat nimic din semieşecul din etapa inaugurală a ligii secunde cu Unirea Slobozia (1-1). Istoria s-a repetat şi în al doilea meci pe teren propriu, cu ASA Târgu Mureş, încheiat cu un rezultat identic şi după o desfăşurare similară.
Şi de această dată, roş-albaştrii au condus, au avut victoria în mână, dar au ratat şansa desprinderii, pentru ca spre final să evolueze fricos şi să fie egalaţi, în acelaşi minut, de un adversar abordabil. Lipsa de eficacitate a atacanţilor a fost suplinită în prima repriză de un experimentatul mijlocaş central Ioan Filip (30) care a reluat cu capul pe colţul scurt mingea centrată de juniorul Bota (1-0). Orădenii au controlat partida, punând presiunea pe mureşeni, dar Pedro Albino (62), scăpat singur, a şutat în portar din 14 metri, iar Boiciuc (68) a reluat din voleu mingea centrată de Orban, dar Geantă a respins-o în transversală. Contrar cursului jocului, ASA a reuşit să egaleze după ce Trif a centrat şi Siafa (83), nemarcat de Abel Popa, a reluat cu capul din 7 metri pe colţul scurt (1-1). Atacantul din Guineea Ecuatorială punctase împotriva orădenilor şi campionatul trecut, pe când evolua la CSM Slatina. Putea fi şi mai rău, dar şi mai nedept, dacă peste 5 minute, Kocsis nu ar fi şutat în bară din 12 metri! În puţinul timp rămas, FC Bihor a forţat haotic golul victoriei, fără a pune probleme serioase celor de la ASA, care au obţinut un punct nesperat la Oradea.
Defensiva orădeană şi-a arătat încă o dată limitele, dar probleme serioase sunt şi la finalizare, astfel că FC Bihor rămâne fără victorie după primele trei etape, iar jocul de sâmbătă de la Satu Mare se anunţă mai dificil decât pare la prima vedere.
Până atunci, roş-albaştrii au o misiune şi mai complicată mâine, de la ora 17.30, pe teren propriu, în play-off-ul Cupei României, cu Farul Constanţa.
FC Bihor: Iustin Chirilă- Pedro Albino, Andrei Gal, Abel Popa, Mihai Velisar – Ioan Filip, Nick Jermol (86 Nicu Modan)- Alexandru Boiciuc, Antonio Cruceru (73 Kilyen Szabolcs), Alexandru Bota (46 Mihai Orban) – Ioan Hora (73 Angelo Cocian). Antrenor: Erik Lincar
ASA Târgu Mureș: Robert Geantă – Demeter Zsobor, Okan Chatziterzoglu, Tudor Oltean – Eric Vânău (60 Kocsis Bence) – Mihai Alexandru Dohatcă, Ciprian Briceanu (67 Rareș Trif), Serges Malolo, Andrei Moga (79 Gabriel Avram) – Marius Cioiu – Moussa Samake (60 Juan Jose Siafa Etoha). Antrenor: Eusebiu Tudor
Arbitri: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara) – la centru, Ioan Daniel Humița (Caraș Severin), Daniel Ștefan Lar (Maramureș) – asistenţi, Raul Chiorean (Satu Mare) – rezervă.
Delegat joc: Romeo Malac (Timiș). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistrița Năsăud).



Domnul primar chiar nu vede cum își bate joc acest anti bihoreni de clubul orădean?A adus copii din alte părți pe banii orădenilor iar copii crescuți de noi joacă prin alte părți titulari!Parcă ar fi clubul lui privat.Lui chiar nu-i comandă nimeni nimic?