FC Bihor caută alt antrenor - Prima „înfrângere” pentru Florin Farcaş
FC Bihor nu va începe Liga a II-a cu antrenorul cu care a promovat fără să fi cunoscut înfrângerea. Într-o discuţie purtată miercuri seara, conducerea clubului orădean i-a comunicat antrenorului Florin Farcaş că nu vor mai colabora în următoarea ediţie de campionat.
Chiar dacă FC Bihor a fost singura echipă din Liga a III-a care a încheiat sezonul neînvinsă, în 31 de meciuri, staff-ul administrativ ar fi fost nemulţumit, în principal, de jocul echipei în acest an în condiţiile în care campania de transferuri din iarnă a fost una serioasă, dar şi costisitoare din punct de vedere financiar. Despărţirea nu a fost confirmată oficial, în condiţiile în care părţile nu au ajuns la o înţelegere privind rezilierea contractului. În vârstă de 52 de ani, Florin Farcaş a fost implicat în proiectul revitalizării clubului orădean încă din 2017, când echipa s-a numit ACS CAO 1910, cu care a promovat în Liga a III-a. Apoi a susţinut susținut trei baraje de promovare, două pierdute cu CS Hunedoara (2022) şi Unirea Ungheni (2023) ultimul fiind câştigat în faţa CSC Ghiroda și Giarmata Vii, scoruri 2-2 în deplasare şi 3-0 pe teren propriu.
Campionatul Ligii a II-a va debuta în 3 august, iar echipa orădeană avea reunirea programată în 24 iunie. Rămâne de văzut cu ce antrenor, mass-media naţională avansând câteva nume precum Erik Lincar, Cristian Pustai, dar cu siguranţă că lista posibililor înlocuitori va fi extinsă.
Politic a fost numit nu pe valoare așa că tot politic pleacă.Liga două e mult pentru el!