FC Bihor continuă în Liga a II-a!
Joaca de-a Liga a II-a sau a III-a s-a încheiat. Întrunită ieri dimineaţă într-o şedinţă, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a decis ca FC Bihor să evolueze şi în sezonul viitor în eşalonul secund. Asta, după ce, înainte cu o zi, finanţatorii clubului anunţau că echipa va activa în Liga a III-a. Până la urmă, jucătorii au acceptat diminuarea contractelor cu 15 sau 30%, precum şi scăderea primelor de joc cu 50% faţă de campionatul precedent, îndeplinind astfel condiţiile impuse de conducerile Primăriei şi Consiliului Judeţean Bihor pentru ca formaţia orădeană să continue la nivelul al doilea al fotbalului românesc.
Contracte şi prime mai mici
Reducerea salarială este valabilă pentru turul campionatului. Dacă instituţiile care finanţează clubul vor avea bani, atunci contractele vor reveni la forma iniţială, în caz contrar, jucătorii fiind liberi să plece, cu condiţia recuperării sumelor pentru care au fost transferaţi la Oradea. Componenţilor cu angajamente lunare mai mari de 1.000 de euro li s-au tăiat 30% din bani, iar celor cu retribuţii sub această sumă li s-a diminuat venitul salarial cu 15%. Excepţie de la această regulă fac jucătorii cu contracte de 500 de euro. "Această măsură este o corecţie la realitate. În al 12-lea ceas, jucătorii au conştientizat că nu e de glumă. Ca şi piaţa imobiliară, şi cea fotbalistică este în picaj, ajungându-se la valori mai mici ale contractelor. Nu a fost un război al nervilor, ci pur şi smplu nu mai sunt bani. Criza economică ne afectează şi pe noi. Nu mai putem arunca zeci de miliarde de lei vechi într-o gaură neagră, fără să ştim ce este acolo", a spus primarul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă.
Şi valoarea punctului a scăzut semnificativ, ajungând la 150 de lei. Pentru o victorie, "roş-albaştrii" vor încasa 450 de lei, adică ceva mai mult de 100 de euro. Într-o primă fază, jucătorii solicitaseră o primă de 600 de lei pentru fiecare punct câştigat, variantă respinsă din start de finanţatori.
Cu aceste diminuări s-a făcut o economie de aproximativ 7.000 de euro lunar.
Unii jucători au refuzat reducerea salarială
Nu toţi jucătorii au fost, însă, de acord cu aceste ajustări. Andor şi Filip au făcut notă discordantă şi dacă nu se vor conforma vor ajunge la echipa secundă. Andor, un jucător de perspectivă, a primit acceptul conducerii de a pleca la o altă echipă. Dorit de UTA, grupare care ar fi vrut să-i transfere şi pe Lupaşcu şi Lukacs în cazul în care FC Bihor ar fi activat în Liga a III-a, Bucur a acceptat în cele din urmă reducerea salariului. De Lukacs se mai interesează Gaz Metan Mediaş şi Oţelul Galaţi, ultima făcând şi o ofertă ridicolă pentru atacantul orădean (10.000 de euro). Un caz special îl reprezintă Mihu, jucător pus pe lista de transferări încă din iarnă, dar care refuză să renunţe la contractul generos de 1.800 de euro pe lună care-l are la FC Bihor! "Jucătorii care refuză semnarea actelor adiţionale referitoare la diminuarea angajamentelor vor ajunge în Liga a IV-a şi acolo vor rămâne pe perioada cât au contract cu clubul", a afirmat preşedintele demisionar Gheorghe Alexandru. Aflat în perioada de preaviz, Alexandrescu a precizat că, în acest moment, clubul nu are bani în cont.
Cum în 2009 FC Bihor mai are de primit de la finanţatori doar un miliard de lei vechi şi cheltuielile necesită de patru ori mai mulţi bani în tur, va fi nevoie de o rectificare bugetară pentru sumplimentarea fondurilor, în condiţiile în care Consiliul Local a alocat toată cota pe acest an (21 de miliarde lei), iar Consiliul Judeţean a acordat nouă miliarde de lei.
Banii nu vor veni, însă, mai devreme de începutul lunii septembrie.
Altfel, interesul fanilor pentru abonamente este foarte scăzut, doar două astfel de tichete fiind vândute până acum.
Sâmbătă, în etapa inaugurală din sezonul 2009-2010, FC Bihor va juca pe teren propriu, cu Jiul Petroşani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.