Ultimul meci al FC Bihor pe teren propriu din play-off prilejuiește un duel cu CSA Steaua, duminică, de la ora 11.30. O partidă transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1, între două echipe spectaculoase ale ligii secunde, adepte ale unui joc ofensiv.

 

Confruntările dintre roș-albaștri au fost dinamice, cu goluri multe, situație care s-ar putea repeta și în acest sfârșit de săptămână pe Stadionul Iuliu Bodola, mai ales că echipele nu sunt apăsate de presiunea vreunui obiectiv. Aflată pe locul 4, CSA Steaua nu are drept de promovare nici în acest sezon, în timp ce poziția a 5-a pe care se află FC Bihor este calificantă la barajul de promovare dacă în următoarele zile Federația Română de Fotbal îi va acorda licența pentru prima ligă.

În precedentele două jocuri directe din acest sezon, fiecare și-a valorificat avantajul terenului propriu. FC Bihor s-a impus în vara anului trecut cu 4-2, iar în urmă cu trei săptămâni CSA Steaua a câștigat cu 3-1, după ce orădenii au condus din primul minut.

Bihorenii vin după o reprezentație reușită cu Chindia Târgoviște (3-1) și cu dorința de a-și răsplăti fanii cu un nou joc plăcut și eficient în fața unui advesar bine cotat din eșalonul secund. ”Ne așteptăm la același lucru: o echipă care atacă și joacă doar la victorie. Numai victorie este obiectivul nostru”, a afirmat antrenorul secund Viorel Domocoș.

„Este un meci pentru locul 4 și vrem să-l câștigăm. Ar încununa munca noastră din acest sezon și jumătate”, a adăugat Ioan Hora, golgeterul echipei bihorene, cu 12 goluri.

 

Celelalte partide din etapa a 9-a:

Chindia Târgoviște - Corvinul Hunedoara (sâmbătă, ora 13.30)

FC Voluntari - Sepsi Sfântu Gheorghe (marți, 12 mai, ora 20.00).

 

Ultimul meci

CLASAMENT PLAY-OFF

1. Corvinul – 68 puncte

2. Sepsi – 60 puncte

-----------------------------------------

  3. FC Voluntari – 58 puncte

4. Steaua* – 48 puncte

-----------------------------------

  5. FC Bihor – 48 puncte

  6. Chindia – 39 puncte

* CSA Steaua nu are drept de promovare.