La doar trei zile distanță după ce a pierdut 3-1, pe propriul teren, în Cupa României, FC Bihorul are prilejul, în această seară, de la ora 18.00 (Digi Sport 1, Prima Sport 1), tot pe propriul teren, să își ia revanșa în fața echipei pregătite de către Flavius Stoican. Jocul va conta pentru etapa a 5-a din Liga a II-a la fotbal.

Exceptând partida de la Buzău, toate meciurile echipei bihorene au putut fi văzute în transmisiune directă pe cele două principale canale de sport ale țării. Situația se va repeta și de această dată în condițiile în care tot în această rundă se va disputa duelul dintre Steaua București și FC U Craiova, două nume sonore ale fotbalului românesc care nu vor beneficia de acest privilegiu. Revenind la jocul bihorenilor, datele problemei se vor modifica substanțial față de jocul din Cupa României. Dacă în competiția KO cei doi antrenori au jucat cu echipe alcătuite în majoritate din fotbaliști mai puțin utilizați în campionat, de această dată cu siguranță că pe teren se vor afla față în față cele mai bune garnituri posibile, și asta încă din primul minut.

 

Pe un trend ascendent în Liga a II-a

După un început mai dificil de sezon, cu remiză și eșec contabilizate în primele două etape, FC Bihor s-a redresaat reușind să câștige ultimele două meciuri de campionat. Deși există încă sincope în evoluțiile roș-albaștrilor este evident că evoluția lor se află în creștere iar spusele directorului sportiv Stelian Farcău, cu cele 7 etape de grație de care are nevoie echipa, încep să prindă contur. Elevii lui Gustavo Aragolaza se află pe un drum ascendent și doar cine nu vrea sa vadă asta nu admite această stare de fapt. Ceea ce s-a întâmplat la meciul de cupă probabil că nu este foarte relevant câtă vreme partida a fost începută cu mai mulți jucători utilizați mai puțin. Cu toate acestea, prima parte a meciului a aparținut orădenilor care s-au și instalat la conducere. Din păcate însă, în repriza secundă, pe fondul modificărilor efectuate în ambele echipe, cei care au intrat în teren și au adus o plus valoare evidentă au fost doar reșițenii. În cele din urmă oaspeții s-au impus cu 3-1 dar cu siguranță că partida de astăzi se va disputa după alte coordonate.

 

Roș-albaștrii sunt favoriți la victorie

CSM Reșița este una dintre formațiile din Liga a II-a care nu a cunoscut gustul înfrângerii în acest sezon fie că a jucat în campionat fie că a evoluat în cupă, acasă sau în deplasare. Acestă formă sportivă bună îi plasează pe locul al treilea în campionat după patru etape disputate dar cu toate acestea casele de pariuri sportive nu o văd favorită în meciul de la Oradea chiar dacă FC Bihor ocupă locul al 6-lea. Cota pentru un eventual succes al reșițenilor este de aproximativ 3 în timp ce orădenii primesc o cotă de 2.3 pentru o posibilă victorie. Așadar și cei care analizează în cel mai mic detaliu aceste partide sunt de părere că roș-albaștrii au prima șansă în acest duel de campionat.

Fiecare echipă a câștigat ultimul meci din Lga a II-a. Dacă FC Bihor s-a impus 2-1, în deplasare, cu Metalul Buzău, CSM Reșița a învins doar 1-0, acasă, pe CSM Focșani, o formație nou-promovată.

 

Roș-albaștrii sprijină în continuare cauza lui Rareș

Și cu prilejul acestei partide clubul de fotbal orădean va susține cauza micuțului Rareș Alexandru, cel care necesită tratamente costisitoare pentru probeleme de sănătate pe care le are. Așdar toți cei care iubesc echipa roș-albastră sunt invitați la stadion pentru a-și vedea la treabă favoriții dar și pentru a susține financiar cauza lui Rareș câtă vreme FC Bihor a anunțat că 20% din încasări vor merge către acest caz umanitar.

Celelalte meciuri ale etapei a 5-a sunt: Concordia Chiajna - AFC Câmpulung Muscel, CS Mioveni - Viitorul Târgu Jiu, CSC Șelimbăr - Unirea Ungheni, CSM Focșani - CSC Dumbrăvița, Metaloglobus București - FC Voluntari, CSM Slatina - FC Argeș, Corvinul Hunedoara - Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua București - FC U Craiova, AFC Miecrurea Ciuc - Metalul Buzău, Chindia Târgoviște - CS Afumați.

CLASAMENT

1.       AFK Miercurea Ciuc       4        4        0        0        12-3   12

2.       CSM Slatina          4        3        1        0        12-2   10

3.       CSM Reşiţa           4        2        2        0        6-3     8

4.       FC Voluntari         4        2        2        0        5-2     8

5.       Steaua Bucureşti    4        2        2        0        4-2     8

6.       FC Bihor Oradea   4        2        1        1        4-3     7

-------------------------------------------------------------------------------------------

7.       FC U Craiova        4        2        1        1        4-4     7

8.       CS Afumaţi 3        2        0        1        6-4     6

9.       Metaloglobus Bucureşti   4        2        0        2        8-7     6

10.     Chindia Târgovişte          4        2        0        2        5-5     6

11.     Ceahlăul Piatra Neamţ      4        2        0        2        5-6     6

12.     CSC Şelimbăr       3        1        1        1        5-4     4

13.     CSC Dumbrăviţa   4        1        1        2        5-5     4

14.     FC Argeş     4        1        1        2        2-2     4

15.     Concordia Chiajna           4        1        1        2        5-7     4

16.     CS Mioveni 4        1        1        2        1-3     4

17.     Metalul Buzău        4        1        0        3        5-6     3

18.     CSM Focşani        4        1        0        3        2-6     3

19.     AFC Câmpulung   4        1        0        3        3-12   3

20.     Unirea Ungheni      3        0        1        2        0-4     1

21.     Viitorul Târgu Jiu   4        0        1        3        2-9     1

22.     Corvinul Hunedoara        1        0        0        1        0-2     0