Jucătorii aflaţi în pregătiri la FC Bihor, dar şi cei aflaţi sub contract cu gruparea orădeană, au astăzi o nouă ocazie de de a convinge conducerea tehnică că merită să li se dea credit în partea a doua a campionatului. Prilejul îl constituie meciul amical cu Crişul Aleşd, una dintre echipele bune ale Diviziei D. Aleşdenii au încheiat sezonul pe locul trei, la tot atâtea puncte în spatele liderului Luceafărul. De la încheierea turului, FC Bihor a disputat trei meciuri amicale, toate în deplasare (3-2 cu CF Bihorul Beiuş, 4-1 cu FC Bihor- Tileagd şi 0-3 cu Debrecen VSC). Meciul va avea loc cu începere de la ora 11.00, pe stadionul din Aleşd.