FC Bihor a încheiat cu o victorie şi ultimul meci de pregătire din această vară.  Cu o săptămână înaintea începerii campionatului ligii secunde, echipa orădeană a dispus pe Stadionul Iuliu Bodola, cu 4-2 de Minaur Baia Mare, o reprezentantă a eşalonului trei.  

 

Cocian, golgeter în amicale

Contra băimărenilor, orădenii concretizat repede plusul de valoare şi după zece minute conduceau cu 2-0 prin reuşitele lui Ioan Filip (3) şi

Angelo Cocian (10) dintr-o lovitură de la 11 metri obţinută de Nicu Modan. Abel Popa (12) și Alexandru Boiciuc (14) au irosit şansa desprinderii,  după care oaspeţii au fost mai activi, reducând diferenţa prin Raphael Stănescu 35 (2-1), după ce anterior Buziuc (31) a tras în bară.

La zece minute de la reluare, Angelo Cocian, cel mai eficace jucător în amicale, a marcat al cincilea gol precompetiţional din pasa lui Ioan Hora (3-1). Ultimul şi juniorul de 17 ani Mihai Orban (76) au irosit ocazii clare, dar acesta din urmă a şi reuşit să puncteze din apropiere în minutul 80 (4-1). Rezultatul final l-a stabilit Andrei Orosz (86), cu un şut plasat din careu (4-2).

 

Lincar mai aşteaptă jucători

„Am apreciat începutul de joc și ritmul pe care l-am avut. După aceea, însă, am cedat inițiativa și parcă ne-am mulțumit cu un joc de vacanță. Nu sunt încă mulțumit. Mai sunt jucători cărora le spun în permanență că trebuie să-și ridice nivelul, altfel le va fi foarte greu să rămână în lotul nostru”, a declarat antrenorul Erik Lincar, care mai aşteaptă întăriri în lot.

„Campania de transferuri nu este închisă. Până pe 15 septembrie mai avem posibilitatea să aducem jucători și să creștem valoarea echipei. Suntem mulțumiți de ceea ce am realizat până acum, dar mai avem două-trei poziții pe care vrem să le acoperim cu jucători de calitate”, consideră Lincar.

 

„Să fim concentraţi din prima etapă”

La debutul campionatului, staff-ul tehnic nu poate conta pe Dragoş Tescan, accidentat, iar Paul Antoche, venit chiar de la Unirea Slobozia, a acuzat probleme medicale, fiind înlocuit la jumătatea primei reprize.  „Mergem pe aceeași linie. Vrem un ritm bun de joc și cât mai puține întreruperi. Sper ca și în acest sezon să existe suficiente mingi în jurul terenului, astfel încât jocul să fie cât mai dinamic și spectatorii să vadă un fotbal atractiv. În plus, avem și câteva probleme medicale, dar sper ca până la meciul cu Unirea Slobozia să-i recuperăm pe jucătorii accidentați. Sper să fie doar o lovitură la Antoche. Vom vedea în zilele următoare, dar sperăm să îi avem pe toți disponibili pentru debutul în campionat”, a mai spus Erik Lincar.

Sâmbătă, 1 august, de la ora 16:00, în direct pe Digi Sport 1 şi Prima Sport 1, FC Bihor va juca pe teren propriu cu Unirea Slobozia, retrogradată din prima ligă. „Va fi un campionat foarte echilibrat. Sunt multe echipe care s-au întărit, inclusiv dintre cele promovate, iar primele etape vor fi foarte importante. Nu trebuie să credem că vom câștiga ușor vreun meci. Vom întâlni adversari puternici și trebuie să fim concentrați încă din prima etapă. În actualul sistem competițional, cel mai important obiectiv este să terminăm sezonul regulat în primele șase echipe. După aceea putem vorbi despre alte obiective intermediare sau finale”, a conchis antrenorul principal al FC Bihor.

FC Bihor: E. Cadar (46 I. Chirilă) – P. Gal Andrezly (60 Sz. Kilyen), A. Popa, P. Antoche (22 A. Gal, 46 T. Călin), M. Velisar (64 S. Șerban) – I. Filip (64 A. Cruceru), N. Jermol – Al. Boiciuc (79 M. Moruț), Al. Bota (60 M. Orban), A. Cocian – N. Modan (46 I. Hora). Antrenor: Erik Lincar

Minaur: G. Grigore – Cr. Iosif, R. Lazăr, Vl. Fărcășan, Fl. Bălan, R. Krausz, R. Vitan, R. Stănescu, A. Calotă, Al. Buziuc, R. Șteau. Au mai evoluat: M. Suldac, Em. Dat, P. Mercioiu, V. Chinde, S. Radu, A. Orosz, D. Buhai, D. Toma, A. Mocanu. Antrenori: Paul Pârvulescu și Romulus Buia.

Arbitri: Valentin Zah – la centru; Ludovic Zifceac și Alex Stelian Beleneși – asistenţi.

Celelalte rezultate din amicale:

FC Bihor Oradea – NK Pergola Misteral Jadran Dekani (Slovenia, liga 2) 1-0

Marcator: Matei Berchez 58

NK Varaždin (Croația, liga 1) – FC Bihor 3-1

Marcatori: Stipe Jurić 18, Mario Mladenovski 31, Ivan Mamut 83 / Antonio Cruceru 79 penalty

FC Bihor – NK Kety Emmi Bistrica (Slovenia, liga 2) 4-0

Marcatori: Angelo Cocian 18, 51, 72 – 11 m, Alexandru Boiciuc 87

NK Rudes (Croația, liga 1) – FC Bihor 0-2

Marcatori: Alexandru Bota 47, Alexandru Boiciuc 69

FC Bihor – Sănătatea Cluj (Liga III) 1-0

Marcatori: Alex Mihai Orban 84