FC Bihor a pus punct meciurilor de verificare din această vară, cu un duel pe teren propriu, cu SCM Zalău, desfăşurat pe durata a două reprize a câte 60 de minute. Fără să impresioneze, echipa orădeană s-a impus pe final, după ce zălăuanii punctaseră în prima repriză.

 

Roş-albaştrii şi-au creat greu ocazii, iar defensiva a cedat la prima acţiune mai serioasă a adversarului.  Hora (12), cu un şut din 12 metri, a avut prima şansă de a marca, mingea fiind deviată în corner, pentru ca la o jumătate de oră de la start, Sg. Jurj a șutat și portarul a respins, mingea a ajuns la Hora, care a șutat de la 16 metri puțin pe lângă bară. SCM Zalău a fost mai pragmatică în prima repriză şi  Răzvan Matiș a finalizat din preajma careului mic (0-1).

FC Bihor a fost mai inspirată la fazele fixe, în urma cărora au pus probleme zălăuanilor. Astfel, fundașul argentinian Pizzo (69) a reluat periculos cu capul, mingea, iar Robert Curescu (96, 22 ani), venit în probe de la Poli Timişoara, a fructificat cu capul, chiar la debut, centrarea lui Gunie (1-1). În sezonul trecut, Curescu punctase de două ori împotriva orădenilor.

Roş-albaştrii au fost şi mai insistenţi pe final şi după ce Andrei Gal (103) și Chirițoiu (106) au irosit ocazii cu capul, Loren Ioviță (118)  afost mai inspirat, finalizând prin acelaşi procedeu mingea trimisă din lovitură liberă de Gunie.

A fost al patrulea joc de pregătire disputat de FC Bihor, în precedente reuşins  două victorii (7-1 cu Monostorpalyi, 2-1 cu CSC Dumbrăvița) și un egal, 0-0, cu CS Bihorul Beiuș.

FC Bihor: R. Accinelli (90 R. Bob) - S. Cucu (43 C. Jurj), D. Giafer (60 A. Gal), Al. Băican (60 L. Pizzo), I. Ban (80 L. Ioviță) - I. Filip (72 R. Gunie), R. Farcaș (60 V. Calugher) - A. Stahl (54 Ad. Gîdea, 90 R. Curescu), I. Hora (72 L. Tincău, 105 A. Chirițoiu)), A. Moga (30 G. Gitye, 85 D. Sala, 104 Ober Yesid) - Sg. Jurj (43 An. Cherman, 72 A. Nica). Director tehnic: Gustavo Aragolaza

SCM Zalău: Poptean - Stoica, Fărcășan, Uzalak, Cherecheș, Negrean, Zimța, C. Meșter, L. Nagy, R. Matiș, St. Nikolic. Au mai jucat: Cimpoeșu - Fărăgău, Barac, Sălăjan, Mihăilă, Mogoș, Fl. Pop, Codreanu, Fulga, Jula și Niță. Antrenor: Cristian Lupuț

Arbitri: Adrian Pop - la centru; Cosmin Andrei, Andrei Laza - asistenţi.

Primul joc oficial, care coincide cu revenirea în Liga a II-a, după o absenţă de opt ani, are loc sâmbătă, 3 august, de la ora 11.00, împotriva echipei Viitorul Pandurii Târgu Jiu, pe Stadionul Iuliu Bodola.